Doru's Blog
Caută după:

Summitul BRICS

By Dan Diaconu

Summitul BRICS de anul acesta a dărâmat absolut toate şabloanele propagandistice menite a produce dezinformare. Am putut vedea India alături de China şi, culmea, în ciuda diferendelor dintre cele două ţări, le-am văzut vorbind aceeaşi limbă. Ceea ce trebuie înţeles este că lucrurile au mers mai departe şi se vor accelera continuu, dărâmând fără milă vechea lume. 

Mai mult

Învățământul românesc

„Sistemul de învăţământ comunist avea un ciclu primar, unul gimnazial, două trepte, a căror picare echivala cu o reorientare a celor slabi către şcoli profesionale, un BAC (ceva mai puţin important în logica acelor vremuri) şi o admitere deosebit de dură la facultate. Existau ceva studii postuniversitare, dar erau puţine şi, în general, fără mare importanţă. Doctoratul era aproape un vis. Trebuia să-ţi aloci cel puţin 6-8 ani şi să treci prin furcile caudine ale coordonatorului şi ale diverselor comisii. Uneori se ajungea la argumente penibile de genul „unde-ai mai auzit dumneata să se termine un doctorat mai devreme de cinci ani?”.

Acuzele care s-au adus sistemului comunist de învăţământ au fost, de cele mai multe ori, penibile. În afara problemei concentrării excesive a elevilor pe materiile de la examenele de treaptă sau admitere(probabil singura problemă serioasă a acelui sistem), argumentele de genul „elevi stresaţi”, „materie prea concentrată” sau „manuale lipsite de creativitate” s-au dovedit a fi simple imbecilităţi.

Elevul pregătit după programa comunistă ieşea din şcoală cu o bună cunoaştere a istoriei, cu o cunoaştere rezonabilă a literaturii naţionale, cu noţiuni solide de geografie şi reuşea să se descurce într-o limbă de circulaţie internaţională. Vorbesc despre elevul mediu, care reuşea să finalizeze un liceu. Elevul comunist de top avea performanţe excepţionale la olimpiadele naţionale şi internaţionale, iar ca student reuşea să absoarbă cunoştinţe extrem de vaste în perioada facultăţii. Singurul lucru care-i lipsea şcolii româneşti era deschiderea şi, în ultima perioadă, actualizarea programei.

Însă ceea ce frapa la elevul român al acelor vremuri era diferenţa netă dintre el şi elevii din spaţiul occidental. În timp ce un elev occidental rar ştia care-s vecinii ţării sale, un absolvent român de şcoală generală îi putea da inclusiv referinţe istorice despre cum au evoluat graniţele ţării sale de-a lungul timpului. Lucruri despre care occidentalul rar avea habar.

După Revoluţie, şcoala românească a fost târâtă în tăvălugul reformei. Fiecare Ministru al Învăţământului a venit cu propria sa reformă, propria sa viziune de optimizare a şcolii, toţi având în cap celebrul „model nordic”. Aşa cum nea Nelu ne vorbea despre modelul politic suedez(lesne de înţeles deoarece era cel mai comunist model capitalist), corifeii învăţământului ne arătau cu degetul acelaşi model. Iată-ne la aproape treizeci de ani de reformă continuă. Care-s rezultatele? Elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile. Elevul român iese din şcoală analfabet, din liceu la fel, iar facultatea a ajuns aproape un drept. Studiile postuniversitare(aşa-zisul master) sunt în realitate nişte glume.

Însă, ca o îngemănare a picajului absolut, doctoratul se ia precum o diplomă de studiu. Urmezi un program de studiu şi te faci doctor! Elevul român bun, teoretic, poate ajunge la 28 de ani profesor universitar cu conducere de doctorat. Orice om cu picioarele pe pământ, se gândeşte că un conducător de doctorat de numai 28 de ani e cel puţin geniu. Nicidecum, conducătorul nostru de doctorat, de cele mai multe ori e un neghiob, care n-are habar de mai nimic. Citindu-i teza de doctorat, dacă nu te prăpădeşti de râs, ajungi să apreciezi că există uneori chiar şi o pagină fără greşeli gramaticale.

Singurul domeniu în care excelează şcoala autohtonă este cel al asimilării limbii engleze. Însă aceasta nu se datorează şcolii ci unei tendinţe de americanizare a societăţii, care vine la pachet cu o asimilare din ce în ce mai facilă a limbii Imperiului.

Privind spre Suedia, patria care ne-a inspirat pe noi la începutul demersului revoluţionar din învăţământ, constatăm acelaşi dezastru. Învăţământul suedez e într-un picaj accentuat, prezis prin anii 80 de cei care încă mai erau profesori adevăraţi. Ce e sistemul suedez de învăţământ? O maşină de spălat creiere, care optimizează rezultatele la testele internaţionale de evaluare a învăţământului(gen PISA). Atât! În rest, elevii ies prost pregătiţi, dar perfect spălaţi pe creier întru înrobirea lor în perfecta lume a coprporaţiilor neocomuniste.

Aud vorbindu-se de creşterea salariilor în învăţământ, de strategii naţionale de educaţie s.a.m.d. N-aud însă nicăieri de evaluări ale profesorilor, de scoaterea din sistem a elementelor nepregătite. Dacă intri într-o cancelarie de şcoală ţi se face frică. Atâta incultură şi îngustime e rar de imaginat undeva. Acelaşi lucru îl constaţi şi la licee, iar prin facultăţi, corpul profesoral tânăr e de-a dreptul înfiorător. Părerea mea e că învăţământul autohton a fost iremediabil distrus. A-l reconstrui e extrem de greu. Odată ce cancerul prostiei a atins corpul profesoral, standardele se prăbuşesc. Indiferent ce copii ai introdus în ciclul primar, la ieşire nu trebuie să te aştepţi decât la vaci şi boi. Atât!

Un singur lucru e neschimbat în învăţământ: ministerul. Acea institiuţie stalinistă continuă să funcţioneze la fel ca-n anii 50, fără să fie perturbată de nicio schimbare politică. Şi, dac-ar fi să acuz pe cineva pentru actualul dezastru din învăţământ, acela ar fi Ministerul Învăţământului în integralitatea sa. Probabil motivul pentru care mamuţii stalinişti de prin minister au pus osul la reformele continue de după Revoluţie ţine de ataşamentul de idei: stalinismul funcţionarilor din minister a rimat de minune cu comunismul sistemului suedez de învăţământ. De aceea, o instituţie care, pe vremuri, echivala cu frâna, s-a dovedit a fi campioana tranziţiei către dezastru.

Dac-ar fi să se facă o nouă reformă a învăţământului aş propune să se înceapă cu ministerul, mai precis cu dărâmarea sa şi cu alungarea tuturor şobolanilor care se ascund în complicatele sale intestine. Apoi, obligatoriu, cu cadrele didactice. Ar trebui organizate concursuri periodice al căror scop exclusiv ar trebui să fie eliminarea proştilor din sistem. Ştiu, ar zbura peste 80% dintre angajaţii actuali, dar ar fi benefic deoarece doar aşa ne-am putea aştepta ca, după două decenii, din şcoala românească să iasă iar indivizi decenţi. Dar oare are cineva stomac pentru o asemenea reformă?”
Autor Dan Diaconu

Recunoștință…

O poveste despre viață!

La sfârșitul după-amiezii reci, primesc o vizită neașteptată de la cei doi copii ai mei. Unul este medic, celălalt inginer. Ambii au succes în profesiile lor.
În urmă cu mai puțin de o săptămână am suferit moartea iubitei mele soții. Încă mă simt abătut de pierderea care a schimbat direcția și sensul vieții pentru mine.
Stând la masa din sufrageria unei case simple, în care acum locuiesc singur…..am început să vorbim. Subiectul este despre viitorul meu. Un fior imi curge pe coloana vertebrala. În curând încearcă să mă convingă că cel mai bun lucru pentru mine este să locuiesc într-un azil de bătrâni.
Reacționez… susțin că umbra singurătății nu mă sperie pe mine și mai puțin bătrânețea. Dar copiii mei insistă „îngrijorați”? Regretă, între timp, că apartamentele lor spațioase sunt mari dar sunt ocupate și de aceea nu pot fi cu unul sau altul… așa spun ei. De asemenea, fiii și nurorile mele sunt foarte ocupați. Deci nu ar avea timp cum să mă vadă.
În favoarea mea, susțin fără prea multă convingere că, în acest caz, ar putea foarte bine să mă ajute să plătesc un îngrijitor. În fața mea, medicul și inginerul spun că, în realitate, ar fi necesari „trei îngrijitori în trei schimburi și toți cu contract de muncă”care ar fi, în vremurile noastre de criză, o mică avere la sfârșitul fiecărei luni.
Refuz să accept propunerea de a locui într-un azil. Și aici vine o altă sugestie: ei îmi cer să vând casa.
Banii vor fi folosiți pentru a plăti cheltuielile unde voi locui, unde voi merge pentru mult timp, ca să nu-și facă nimeni griji. Nici ei, nici eu.
Mă predau argumentelor pentru a nu avea mai multă putere să înfrunt atâta ingratitudine și răceală. Am închis buzele și nu vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut de-a lungul vieții pentru a -i creste …..Nu am spus că am încetat să mai călătoresc cu familia …să frecventez restaurante bune, să merg la teatru sau să schimb mașina …ca să nu le lipsească nimic, etc. .,,,,la cîte am renunțat. . Ma ridic fără să scot un cuvânt, mă hotărăsc să-mi adun lucrurile….si in scurt timp, văd o viață întreagă rezumată în două valize. Cu ele mă îmbarc spre o altă realitate, mult mai grea….un cămin pentru bătrâni, departe de copii și nepoți.
Astăzi, în brațele singurătății, recunosc că am putut să-mi învăț copii mei valori morale..dar nu le-am putut transmite nici unuia dintre ei o virtute numită RECUNOȘTINȚĂ!
Vina este a noastră pentru că le dăm mereu ceea ce vor sau ce cer, când ar trebui să-i învățăm că trebuie să le „câștige”…cum ..?Lucrând cu efort, ajutând la curățarea casei, la gătit, la spălat vase etc., până la maturitate să știe că lucrurile se realizează cu mult efort și că sunt responsabili să își iubescă părinții pentru că i-au învățat să fie copii buni .
Tinerii de azi te caută atunci când vor ceva, când au nevoie de tine….dar bineînțeles că există și excepții.
Recunoștința trebuie învățată, nu este inclusă în inima omului, decât dacă dragostea și frica de Dumnezeu au fost insuflate mai întâi. Îmi cer scuze că am exprimat ceea ce cred, dar să știți că atunci când vor deveni „bătrâni” vor dori să fie bine tratați de copiii și nepoții lor și asta nu se realizează cu bani, ci cu bunătatea semănată în inimile lor.

Text preluat.

Păturica lui Putin

Luminița Arhire: „Oare nu v-ați săturat să credeți fără să cercetați tot ceea ce vă spun ei că trebuie să credeți?”
Pentru că am fost arătată cu degetul deoarece am manipulat poporul cu adevărul despre „păturica lui Putin” în timp ce, de fapt, toată lumea a văzut ceea ce ne-au descris atât de exact CTP-ul și alți băieți și fete, iar nu ceea ce am văzut eu, vă propun, cetățeni, un exercițiu de imaginație. Să zicem că nu e Piața Roșie din Moscova, ci e Piața Maidan din Kiev… că nu e Vladimir, ci e (V)Olodimir… că nu e Regimentul Nemuritor, ci e Batalionul Azov… În rest, fără aceste mici diferențe, toate imaginile sunt fix la fel… paradă militară, generali veterani în tribună, strângeri de mâini, discurs oficial, „păturică” pusă frumos pe scaunul Marelui Bărbat. Iar dânsul, după ce a dat mâna cu toată floarea veteranilor de război, trebuie să se așeze între ei, ca să urmărească parada militară. Ce vedem? Eroul planetar ridică „păturica-împăturită” de pe locul care i-a fost repartizat de organizatori, o pune la subraț, vede că nu o poate agăța pe brațul scaunului, pentru că și-ar incomoda vecinul, om în vârstă, care și așa nu stă confortabil pe plasticul rigid și-n spațiul destul de îngust, se gândește să nu o pună pe umeri, deși mulți dintre cei din jur exact astfel o poartă, dar, hai! nici chiar așa… că, poate, ANTENA 3 va crede că-i este friguț la spate și că-l „trage” la șale, și-o să-și râdă Bogdan Chireac de dânsul… și atunci, neavând alternativă, lasă „păturica” să i se odihnească, așa pliată cum i s-a oferit, în poală.
Ia să ne imaginăm, zic, cum ne-ar fi descris, în aceste condiții, Cătălina Porumbel -jurnalistă emerită la ANTENA 3- toată scena… Păi, cu precizie de sută la sută, ar fi spus următoarele:
„Imagini extrem de emoționante cu liderii de la Kiev în timpul paradei din Piața Maidan. Președintele Olodimir Elinski a fost surprins în tribună, în timp ce-și așeza cu grijă pe genunchi Pelerina Batalionul Azov, care-i fusese oferită de militarii glorioși ai Batalionului în semn de mare respect. În secvențele surprinse în tribună, mâna președintelui Elinski strânge marginile pelerinei, cu un gest de un mare dramatism. Pelerina Batalionului Azov este un simbol al patriotismului și al eroismului… etc, etc…”
Și-atunci, cei care au crezut că au văzut „…imagini surprinzătoare cu liderii de la Kremlin în timpul paradei din Piața Roșie…președintele Vladimir Putin a fost surprins în timp ce-și învelea picioarele cu o pătură în tribună” (Cătălina Porumbel) și „…un bătrânel fragil, bun pentru o casă de sănătate”(CTP), ar fi văzut, dacă schimbam personajele, așa cum am făcut eu mai sus, un bărbat de stat, calm și pătruns de importanța sa istorică, purtând pe genunchi un simbol al istoriei glorioase a țării! C-așa le-ar fi zis Cătălina Porumbel că trebuie să vadă! Vă reamintesc: SCENELE SUNT IDENTICE, doar eroii și locul acțiunii s-au modificat!
Cei care au crezut, deci… Ei sunt exact la fel cu aceia care au AUZIT CU URECHILE LOR că tribunele scandau „Let’s go, Brendon” iar nu un foarte sonor „F..k Joe, Biden!”, numai pentru că așa le-a zis o Cătălină Porumbel de-a MARELUI LICURICI, de la NBC. Aceiași care nu s-au întrebat cum de stă doamna Ursula (Slava, Ursula!) la un pas de cel puțin șapte cadavre inodore, deși aveau o vechime mai mare de 8 zile… Aceiași care au urmărit cu sufletul la gură un avion de război, în evoluția lui spectaculoasă pe cerul tării vecine, în plin război, cu pilot care se catapultează, totul fiind explicat pe îndelete și cu dramatismul necesar de însuși măritul Radu Tudor (Slava, Radu Tudor!) deși era doar un joc pe calculator, conceput în urmă cu zece ani…
Voi, aceștia… oare nu v-ați săturat să credeți fără să cercetați tot ceea ce vă spun ei că trebuie să credeți? Oare ați avut curiozitatea să căutați cine este Paul Herinean, profiler-ul care v-a luminat, dezvăluindu-vă că aceea poate fi o „păturică antiglonț”(!!!) dar că tot mai bine ar fi fost ca tiranul să-și pună niște izmene mai groase ca să se protejeze de frig? („…există PĂTURI DE PROTECȚIE ANTIGLONȚ, toate serviciile secrete din lume au așa ceva. Analizăm ipoteza ca această pătură să fie folosită pe post de protecție antiglonț. Ar fi fost mai simplu dacă pe dedesubt ar fi purtat ceva lenjerie care să îl protejeze de frig….” Paul Herinean, pentru REALITATEA. net)
Ia să vedem cine-i dânsul…
„Psiholog, Ofițer specialist coordonator programe universitare de masterat -Serviciul Român de Informații (2000-2015) și Trainer certificat în tehnici de negociere și de detectarea comportamentului simulat; ofiţer Instructor Specialist în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Academia Naţională de Informaţii «Mihai Viteazul». În perioada 2000 – 2009 a activat ca Ofiţer Operativ în cadrul Serviciului Român de Informaţii. În perioada 2009-2010 a activat ca Ofițer Specialist în cadrul Departamentului de Recrutare Personal în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii.”
Un „băiat cu ochi albaștri”, deci… v-au mințit ăștia vreodată? Doar nici nu ne putem gândi că un astfel de băiat s-ar juca cu mințile voastre. Voi pe el să vă bazați, că e de încredere maximă. Și, fiind profiler, să ascultăm drepți, în picioare, suculentul portret pe care i-l face domnul Paul tiranului de la răsărit:
“Este îndârjit, ambițios, frustrat, dar nesigur. Am regăsit că este un copil abandonat de familie, crescut de mamă și tată adoptivi. Singurii prieteni din copilărie au fost doi câini (!!!)… Acea figură de satisfacție, acel zâmbet de satisfacție ne arată o personalitate cu porniri sociopate (!!!). Este un om cu niște abilități și aptitudini native extraordinare -poate să călărească, să facă baie (!!!, n.n.)… Dar ceea ce vedem acolo este nesiguranță, e pus în dificultate. Are o atitudine defensivă și foarte, foarte multă anxietate (!!!).” (Paul Herinean, pentru CAPITAL. ro, pe 6 martie 2022).
Ce să-i spun distinsului profiler? Că nu-ți trebuie „niște abilități și aptitudini native extraordinare” ca să călărești și, mai ales, CA SĂ FACI BAIE? Că știu și unii oameni mai puțin înzestrați care se pricep, totuși, să facă lucrurile astea extrem de complicate?
Grămadă de gunoi jurnalistic… peste tot. Și nimeni nu ridică gunoiul, iar prea puțini sesizează duhoarea lui. Nu-i așa? Mai bine să iei gata mestecat, decât să-ți folosești dințișorii. Mai bine să-ți imaginezi că niște băieți, aruncând pe piață un aproximativ și jenant hip-hop-slava sunt tot ce poate da mai bun în materie de muzică tânără un CONTINENT a cărui INCONTINENȚĂ (!!!) și decrepitudine se remarcă deja în toate pozele de grup, decât să accepți că e un mizerabil aranjament prin care, de ani de zile deja, câștigă CINE TREBUIE, în funcție de comandamentele momentului… Cei mai buni la EUROVISION… cele mai pregătite balerine… cele mai talentate soprane… cei mai performanți specialiști… cel mai brav președinte… cei mai neînfricați soldați… cel mai gustos borș…
Am mai spus asta și văd, fără nicio satisfacție, că „timpurile” îmi dau dreptate: în curând, vecinii de la răsărit nu vor mai înțelege dacă i-a lovit nenorocirea sau dacă nu cumva au câștigat Premiul cel Mare la Loteria Planetară!
https://www.facebook.com/luminita.arhire