Pleacă?
Pleacă și Ungaria din UE ?
🔴„Avem o problemă serioasă aici”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, referitor la relația Uniunii Europene cu primul ministru al Ungariei, Viktor Orban. 🔴Controversatul prim-ministru olandez Mark Rutte, unul dintre cei care s-au opus, fără nici o justificare legală, și intrării României în spațiul Schengen, și-a permis să afirme nici mai mult, nici mai puțin că „Ungaria nu mai are loc în Uniunea Europeană„.
🔴Rutte a cerut șefului guvernului de la Budapesta să urmeze exemplul Marii Britanii și să inițieze, în contextul în care nu dorește să respecte valorile europene (?!), procedura de ieșire din Uniune, în temeiul articolului 50 din Tratatul UE. Asta în condițiile în care UE nu ar avea propriile mijloace de a exclude un stat membru „nepopular” (?!).
🔴Ruptura dintre Ungaria și Uniunea Europeană pare profundă și nu sunt semnale că părțile sunt dispuse la concesii, negocieri și compromisuri. Dovadă stau și cele șapte teze, expuse recent de Viktor Orban, care contrastează cu pozițiile oficiale ale Uniunii Europene și marchează o poziționare, aparent „fără întoarcere”, a guvernului Viktor Orban.
– „Ne îndreptăm spre o Uniune Europeană imperială, în locul unei Europe a națiunilor”, afirmă Orban. La Bruxelles se construiește un „superstat european” cu care Ungaria nu este de acord.
– „Bruxellesul este guvernat astăzi de cei care văd în integrare nu un mijloc, ci un scop, motiv pentru care nesocotesc interesele naționale și valorile tradiționale”.
– ”O bună parte din puterea Bruxellesului a fost cedată unor rețele organizate și controlate din afara Europei, în special rețelei Soros și Partidului Democrat din America.
🔴Asta a fost posibil prin transformarea Comisiei Europene, care trebuia să fie ”neutră politic”, într-un „organism politic” care produce ”rapoarte privind țările membre ale Uniunii”.
🔴„Aceste rapoarte de țară nu se întocmesc pe baza opiniilor statelor membre, ci pe baza rapoartelor unor ONG-uri, organizații ale pseudo-societății civile, ale căror informații și opinii evaluează guvernele naționale alese democratic și le penalizează pe cele care nu le plac”. Ungaria consideră toate acestea drept un ”abuz de putere” al Bruxellesului.
– ”Dacă nu vor fi reușite economice de care să se bucure toate țările membre, UE se va prăbuși”, spune Orban. ”Credem că UE trebuie să sprijine doar politicile care se axează exclusiv pe succesul economic al tuturor. 🔴Astăzi, Bruxellesul se luptă cu propriile țări membre : le dă lecții, le constrânge, le pedepsește, cu alte cuvinte face abuz de putere și, făcând asta, se autodistruge”,
– ”Următorii zece ani vor aduce provocări periculoase : 🔴mișcări de populație, migrație, epidemii și pandemii. Pentru a proteja identitatea națională și constituțională a statelor membre, trebuie creată o nouă instituție, care să implice curțile constituționale naționale”,
– ”Parlamentul European a demonstrat că este o fundătură pentru democrația europeană, afirmă Ungaria. De aceea, 🔴
trebuie întărit rolul parlamentelor naționale, care să trimită ele reprezentanți în Parlamentul European, la fel cum se întâmpla cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
🔴În plus, parlamentele naționale ar trebui să aibă dreptul de a opri procesul legislativ al UE, dacă consideră că el reduce competențele naționale”.
– Ungaria mai solicită și includerea Serbiei în UE. „Aderarea Serbiei la UE este mai mult în interesul UE decât al sârbilor.
🔴Acest lucru trebuie recunoscut de către UE iar Serbia trebuie primită în Uniune”.
🔴„Ni se dă o ocazie să oprim sovietizarea UE și să nu permitem ca Bruxelles să devină Moscova”, susține Viktor Orban. Țările Europei Centrale s-au raliat în jurul Poloniei pentru ultima bătălie a Războiului Rece, în 1989-1990. ”Noi am fost acolo. Știm că libertatea nu a venit la noi, ci am luptat pentru ea. Comunismul a fost îndepărtat, noi l-am îndepărtat. Sovieticii nu au plecat, i-am dat noi afară. Cu pricepere, fără vărsare de sânge, cu curaj, i-am dat afară. Astăzi încă suntem ceea ce eram atunci – ultimii luptători pentru libertate ai Europei”, a declarat premierul Ungariei.
Citiți articolul integral pe „Calul Orb” și distribuiți. – https://calulorb.ro/pleaca-si-ungaria-din-ue/?fbclid=IwAR09de3vXiZ4DA7Aqk83EmEl6m8hSU9z_Ax6LFMH72s5sEioOwmXQIwCnk8