Doru's Blog
Caută după:

Există oficial ca țară?

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut o declarație uluitoare, a cărei difuzare este interzisă în presa ucraineană și pe internet. Iar noi nu știm nimic despre asta!!! În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU a fost abordat conflictul dintre cele două state. Din acesta s-a tras următoarea concluzie:
Ucraina NU și-a înregistrat frontierele din 25.12.1991. Înregistrarea granițelor Ucrainei ca stat suveran nu a avut loc în cadrul ONU.
Prin urmare, se poate presupune că Rusia nu comite nicio încălcare în ceea ce privește Ucraina.
În conformitate cu tratatul CSI, teritoriul Ucrainei este un district administrativ al URSS. Prin urmare, nimeni nu poate fi învinuit de separatism și de schimbarea forțată a granițelor Ucrainei.
Conform dreptului internațional, țara pur și simplu nu are granițe recunoscute oficial.
Pentru a rezolva această problemă, Ucraina trebuie să finalizeze demarcarea frontierelor cu țările vecine și să obțină acordul țărilor vecine, inclusiv al Rusiei, cu privire la granița lor comună. Este necesar să se documenteze totul și să se semneze acorduri cu toate țările vecine.
Uniunea Europeană s-a angajat să sprijine Ucraina în această problemă importantă și a decis să ofere toată asistența tehnică.
Dar va semna Rusia un tratat de frontieră cu Ucraina? Nu, bineînțeles că nu!
Deoarece Rusia este succesorul legal al URSS (acest lucru este confirmat de deciziile instanțelor internaționale privind litigiile de proprietate dintre fosta URSS și țările străine), teritoriile pe care se află Ucraina, Belarus și Novorossia aparțin Rusiei și nimeni nu are dreptul de a dispune de acest teritoriu fără acordul Rusiei.
Practic, tot ce trebuie să facă Rusia acum este să declare că acest teritoriu este al Rusiei și că tot ceea ce se întâmplă pe acest teritoriu este o afacere internă a Rusiei.

Conform Memorandumului de la Budapesta și altor acorduri, nu există granițe ale Ucrainei. Statul Ucraina nu există (și nu a existat niciodată!).
Alexander Panin,
Central News

Sursa https://www.infobrasov.net/mare-surpiza-dinspre-onu-statul-ucraina-nu-exista/

Tatăl meu!

TATAL MEU.
O frumoasa lecție de viață.

  • Cine este el?, m-au intrebat.
  • E tatal meu!
  • Dar, de ce nu-i porti numele?
  • Pentru ca nu avem acelasi sange, am raspuns calm.
  • Atunci, nu e tatal tau, s-au grabit sa-mi zica.
  • El, a sosit in viata noastra cand aveam doar 7 ani. S-a indragostit de mama, iar prezenta mea nu a fost niciodata o problema. Dimpotriva. Ii placea sa se joace cu mine, era bucuros sa petrecem timpul impreuna.
    A dovedit ca o iubeste pe mama; a dovedit ca o iubeste cu adevarat, cu tot trecutul ei.
    A dovedit ca o iubeste atat pe ea cat si pe mine.
    De-a lungul timpului a continuat sa arate tot mai multa iubire fata de mama si fata de mine.
    A avut mereu grija de mine si m-a respectat ca pe un fiu si chiar m-a iubit si ma iubeste ca pe propriul fiu.
    Mi-a dat cele mai bune sfaturi de cate ori am avut nevoie de ele.
    A fost acolo langa mine cand nimeni altcineva nu a fost…
    Da, asa e. Aveti dreptate. El nu e tatal meu prin sange, el e tatal meu prin iubire.
    Legatura noastra nu e una de sange, ci una mult mai mare: se numeste IUBIRE.
    Am stiut dintotdeauna ca nu avem acelasi sange, dar asta niciodata nu a fost o piedica sa ma iubeasca asa cum o face.
    TATAL MEU s-a dovedit demn de acest titlu care pentru multi barbati se arata a fi „o palarie prea mare”.
    De aceea, el nu e barbatul mamei mele, nici tatal meu vitreg.
    EL, ESTE TATAL MEU!”
    Sursa: Raul Armas Cuscos

Empatie vs simpatie

❗❗❗❗❗❗❗

Un alt punct de vedere atunci când vorbim despre INTERESUL NAȚIONAL (care este distrus înainte sa se nască)…

Autor: Rudolffo Vizintin

Politica externă a unei țări nu se face pe bază de simpatie. Nici pe bază de empatie. Poți empatiza cu populația supusă unei catastrofe de orice fel, naturală sau nu, dar nu poți empatiza cu guvernul unei țări. Pentru simplu motiv că politica externă se supune unui singur deziderat: interesul național. Putem plânge prin media de mila Ucrainei, dar rămâne doar un demers telenovelistic.
Ipocrizia de astăzi a clasei politice românești cât și a mediei aservite este crasă.
Cu guvernul Yugoslaviei nu am putut empatiza, cu toate că această țară a fost una dintre cele mai apropiate de noi de la al doilea război mondial încoace. Cu sârbii nu am putut empatiza în ciuda faptului că împreună cu acest popor am clădit multe lucruri importante pentru România. Cele două hidrocentrale de pe Dunăre, multe programe militare desfășurate împreună, un comerț la cote ridicate bazat pe corectitudine și avantaj reciproc și multe alte lucruri. În schimb, la cererea expresă a stăpânilor noștri, recte unchiul Sam, susținem cel mai mare dușman al României dintre toți vecinii. Adică Ucraina.
Acea Ucraină, stat artificial, clădit din furturi de teritorii de la vecini! Acea Ucraină ce a declarat că noi suntem cotropitori și nordul Bucovinei este teritoriu ucrainean. Acea Ucraină ce a făcut tot posibilul să deturneze traficul naval din Delta Dunării spre canalul lor navigabil Bâstroe, scufundând intenționat nava „Rostov” pe principala arteră navigabilă ce leagă Dunărea de Marea Neagră. Acea Ucraină ce a interzis folosirea limbii române în școli și a împărțit românii din țara lor în două popoare: român și moldovean. Era mai ușor de minimizat această minoritate românească declarând numărul lor în jur de 500.000, decât cel real de 1.200.000.

De ce nu voi susține niciodată S.U.A. și Ucraina? Motive sunt cu zecile, dar o să dau doar unul singur, de o gravitate covârșitoare. După căderea U.R.S.S., din 1991, în România serviciile secrete naționale au fost definitiv acaparate de americani. Și de aici au început necazurile pentru România. Când câinii ce ar trebui să îți apere casa îi hrănește hoțul, vei fi furat de toate!
În 1992 și1993 toată rețeaua operativă de informații externe din S.U.A. a fost anihilată. Tot cu ajutorul american în 1995 a fost deconspirată toată rețeaua S.I.E. din Germania. Și ușor, ușor unul dintre serviciile de importanță majoră pentru securitatea României, S.I.E., a fost redus sau chiar desființat în toate țările unde vroiau americanii.
Este a doua oară când spionajul românesc este distrus. Prima dată s-a întâmplat după fuga în S.U.A. a generalului trădător Ion Mihai Pacepa din 1978. Apoi D.I.E. a reușit să se refacă, având rezultate notabile. „Rețeaua Caraman” rămâne și acum o lecție vie de profesionalism la cote înalte în domeniu. Printre rezultatele de excepție voi aduce aminte doar intrarea in posesia tehnologiei de fabricare a diamantelor sintetice adusă în România datorită D.I.E. Ca apoi, după lovitura de stat din 1989 distrugerea spionajului românesc să se repete.

Scenariul se repetă
În același timp S.R.I. a fost total subordonat americanilor, culminând cu decorarea șefului militar – generalul Florian Coldea. D.N.A. a fost „subordonat” F.B.I.-ului, această instituție având birourile în aceeași clădire cu Direcția Națională Anticorupție. A urmat, normal, decorarea lui Codruța Koveși de către yankei. Scenariul se repetă în cazul Armatei Române. A fost împins la vârful ei un general școlit în America și ghici ce? Același general Ciucă este decorat de americani! Nu este așa că vă sună cunoscut?
„Doi și un sfert”, direcția de informații a Ministerului de Interne a fost „distrusă” de către trădătorul Cioloș, pentru simplu motiv că avea multe probe strânse despre nivelul îngrijorător de subjugare a instituțiilor statului român de către străini.
S.U.A. nu a vrut niciodată să fim parteneri egali, ci doar să ne fie stăpâni!
Colac peste pupăză, după instalarea lui Zelenski la putere în Ucraina, cu ajutorul americanilor, a fost distrusă și rețeaua S.I.E. din această țară, Ucraina fiind de departe cel mai mare dușman al României dintre vecini.
Dacă în alte țări unde rețelele de spioni români au fost deconspirate,ofițerii implicați au fost expulzați sau retrași de către S.I.E.,în Ucraina o parte au fost lichidați cu sânge rece. De aceea o spun clar că dintre vecinii noștri Ucraina este cel mai mare dușman pentru România. Dacă această țară ar fi intrat în N.A.T.O., centrul de putere american se muta spre est și România ar fi fost la cheremul Ucrainei în orice dispută dintre cele două state. America ar fi protejat la maxim Ucraina ca și aliat de mare valoare strategică,pus chiar în coasta rușilor.

Sprijinirea guvernului condus de Zelenski este crimă împotriva poporului român
Putem să empatizăm și să sprijinim refugiații ucrainieni, că este normal și omenește, dar să sprijinim guvernul condus de Zelenski este efectiv crimă împotriva poporului român. Deci când veți mai judeca situațiile geopolitice ca pe o telenovelă, să vă gândiți și la repercusiuni.
Politica externă a unei țări se face cinic, la rece, calculat și în interesul țării respective. Restul este doar actorie proastă dusă la nivel de trădare.
Ps.
La două zile după plecarea delegației de slugoi Ciucă/Ciolacu din Ucraina, în Cernăuți a fost acoperit monumentul românesc din centrul orașului, cu drapelul galben albastru.
Concluzia o trageți singuri…

Paturi medicale

Andi-Mihai Anton

Paturi medicale (Med Beds, MB – Man in Black)

Ocazional, vorbim despre lucruri mai puțin cunoscute, care țin de voalul al doilea și al treilea. Astăzi vom discuta despre paturile medicale (med beds) și vom analiza utilitatea sau inutilitatea lor pentru ființele umane. Eu aici voi expune anumite păreri personale care sunt destul de avizate, adică nu scriu pentru că îmi plac literele din alfabet.

V-am povestit la un moment dat că nu sataniștii au pornit plandemia, ci „ăia mici”. Am mai spus că ăia mici sunt supuși total și necondiționat față de Nimeni. Nu este vorba atât despre supunere, ci mai degrabă despre o unire de tip electronic între Nimeni și ei, care nu le mai permite exercitarea liberului arbitru. Cândva, în trecut, ăștia mici au cedat controlul asupra creierului lor lui Nimeni, pentru a fi mai eficienți și mai rapizi decât sataniștii care îi atacaseră. După ce Nimeni s-a văzut cu sacii în căruță, cum s-ar spune, ei n-au mai putut să scape de el, iar acesta le-a confiscat capacitatea de a lua decizii și într-un final conștiința. Acum, ei se află în totalitate sub controlul lui Nimeni și nu au posibilitatea să mai revină la forma inițială, pentru că Nimeni (care nu are corp fizic), se folosește de corpurile lor pentru a acționa în plan fizic. Din cauza acestei combinații nefericite la nivel de transfer de date, celor mici le-a fost preschimbat carbonul din corpurile lor, în siliciu. Treaba asta a făcut-o Nimeni în interes propriu, pentru a le putea „hack-ui” corpurile, așa cum zice acum Yuval Noah Harari că urmează să se întâmple cu oamenii. Așa cum v-ați dat seama, Nimeni dorește să facă și rasei umane ceea ce le-a făcut celor mici în trecut. Lupta lui cu carbonul din corpul uman și cu carbonul din atmosferă, este o luptă pentru posibilitatea unui transfer de date mult mai rapid și mai eficient între el și om. Carbonul (dioxidul de) este folosit de plante pentru procesul de fotosinteză, iar Nimeni este împotriva biosferei, în spatele căreia se află semnalul APEP(EPEP). De acest semnal el se teme pentru că „viul” îl bruiază și din acest motiv, din dorința de a implementa aici relee de unde milimetrice, a dat ordin „autorităților” să taie cât mai mulți copaci. Motivul este acela de a putea emite semnal RA cu putere și mai mare, astfel încât semnalele EPEP să fie cele bruiate de semnalele RA. Aici vorbim despre un parazit artificial, căruia i-am putea spune fără să greșim, virus.

Dar să revenim. Alchimiștii (sataniștii), au folosit propria lor metodă de „hack-uit” oameni, diferită de cea pe care Nimeni a folosit-o pe ăia mici. Sataniștii au făcut-o la modul brutal, printr-o invenție numită medicină. Căutați informații legate de Familia de Medici, Republica Florența, sec. XIV și veți găsi singuri o sumedenie de legături dintre bancheri și acuala așa-numită medicină (alopată). Vă sună cunoscut, este? Nu vreau să-i vorbesc de rău pe medicii alopați, mulți dintre ei habar nu au despre ce este vorba, dar în realitate vorbim despre o intruziune brutală în partea biologică a omului, o „hack-uială” făcută în încercarea de a studia fenomenul sufletului care se unește cu carnea. Ca și acum, bancherii din sec. al XIV-lea, în mare parte sataniști, au colaborat la indicațiile date de „alchimiști”, în vederea înlocuirii remediilor naturale bazate pe refacerea semnalului EPEP, cu bruiaje de semnal RA (Ka-RA-Ba). În schimb, li s-a propus pe termen lung nemurirea, iar pe termen mediu (300-400 ani) reîntinerirea cu ajutorul tehnologiilor despre care scriu aici. Nu pot să dau mai multe detalii, cert este că naturalul din om a fost înlocuit treptat cu chimicalul, mai exact cu microelemente, mare parte dintre ele minerale, adică fix domeniul de activitate iubit de Nimeni. Așa cum am spus și în trecut, Împărăția lui Nimeni se află la nivel mineral și se manifestă sub forma geometriei aplicate la acest nivel. Toată tărășenia cu medinica a fost făcută în interesul sataniștilor, care sperau ca prin despicarea oamenilor, făcută chipurile în interesul sănătății lor, să afle secretul care permite unirea sufletului de trup și eventual desprinderea acestuia de carne și izolarea în scopul de a fi utilizat/posedat/însușit de ei.

Așadar, plandemia nu putea fi inventată tot de sataniști, că doar nu erau idioți să-și dea autogol. Așa cum am specificat în articolele mele precedente, plandemia a avut (printre altele) scopul de a slăbi încrederea oarbă a oamenilor în sistemul „medical” și mai ales în practicile acestuia. Vorbim aici despre întregul sistem alopat, medicația și mai ales operațiile. Plandemia a avut ca scop demascarea sistemului medical găunos și a scos la iveală toată mocirla aflată în interiorul acestuia. Și chiar dacă scopul a fost atins, prețul plătit a fost enorm: majoritatea oamenilor au acum afecțiuni psihice și traume emoționale serioase. Dar Nimeni va profita la maximum de victimele umane pe care le-a torturat și le-a înspăimântat în ultimii doi ani, pe de o parte pentru a-și ucide dușmanii (BigFarma, bancherii, sistemul financiar internațional) pe care va da vina și pe de altă parte, pentru a injecta în oameni substanțe cu potențial mare de conductibilitate, respectiv oxidul de grafen, menit să asigure un transfer de date între Nimeni și subiecții umani (ființele umane capsate cu serul magic). Când releele vor începe să emită, este de așteptat ca mai întâi să devină sesizabile modificări făcute la partea sufletească a celor care s-au înțepat. Posibil să „Astra Ze Neca” (adică ucide stele, adică ucide corp astral, adică ucide relația reală cu astrele, adică ucide partea sufletească). Vom vedea dacă am avut dreptate peste un an sau doi. Eu sper să nu am!

Acum ne aflăm în situația în care medicina (de sorginte satanistă) e în picaj. Majoritatea oamenilor se orientează către tratamente non-invazive pe bază de remedii naturale, menite să amplifice și să corecteze semnalul EPEP(APEP) din propriul corp, numai că aici vorbim despre o luptă grea, din moment ce oamenii sunt deja cuprinși de semnale RA din toate părțile și însăși structura subtil-biologică a planetei noastre s-a modificat sub influența acestor semnale electronice. Tratamentele pe bază de bioenergie, plantele medicinale, chiar și rugăciunea, sunt mult mai greu de realizat astăzi. Eficiența lor scade din cauza semnalelor artificiale aflate în planul eteric al „planetei noastre”. Am pus ghilimele, pentru că însăși denumirea de Terra (Ter RA) indică prezența undelor artificiale provenite de la Nimeni. Nu gândiți simplist: am spus că lucrurile astea se realizează mai greu pentru că suntem bruiați, nu am spus să renunțați la ele.

De niște ani, gruparea Q vorbește despre tehnologiile ET numite med beds (paturi „medicale”). Ele le promit pacienților cu boli grave recuperare rapidă și non-invazivă, întinerire și rezolvarea multor afecțiuni cronice. Unii dintre adepții Q vorbesc chiar despre refacerea organelor lipsă (rinichi, plămâni), prin reconstrucție bazată pe replicare moleculară.

Da, aceste lucruri sunt posibile, problema e că tehnica folosită este bazată pe un AI (Nimeni) care scanează la nivel molecular și la nivel de ADN corpul uman. Pentru a te trata, AI-ul trebuie să-ți cunoască la perfecție toate celulele corpului și aici nu mă refer doar la scanare 3D (poziție celulară în plan x,y,z), ci și la frecvență de vibrație, amplitudine, masă energetică subtilă și mai ales la relația dintre elementele eterice minuscule care fac în plan fizic legăturile dintre celule. Ăsta este scopul lui Nimeni și din acest motiv le-a trasat ăstora mici sarcina de a le oferi oamenilor accesul la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Pe final de expunere, vă spun atât: recitiți povestea lui Petre Ispirescu, vedeți ce s-a întâmplat acolo. După calculele mele, va dura minimum 1.000 de ani până când Nimeni va putea construi dublura digitală a fiecărui om care se va naște pe Ter RA, pentru ca pe viitor să poată face grozăvii. Nu vă spun ce grozăvii, că nu vreau să vă sperii. Vă spun doar că este vorba despre niște grozăvii îngrozitoare. Niciodată nu se va mai întâmpla ce urmează să se întâmple. Gândiți singuri, judecați cu propria voastră minte și alegeți cum considerați de cuviință, cât timp mai este permisă alegerea. Lumina (de led) este aproape, iar Prințul Luminițelor abia așteaptă să-și facă apariția. Încă un pic de terorism internațional și oamenii se vor arunca „de bunăvoie” în brațele „salvatorului”.

P.S. Așa cum am precizat și eu și așa cum a sugerat și prietenul M.T, evoluția naturală a carbonului este spre diamant și nu spre siliciu. Siliciul nu are ce căuta într-un corp pe bază de carbon.

Cantacuzino?

Medico-militară ,,Cantacuzino”.

Biolaboratoare în România!

Guvernul, Parlamentul și partidele politice au OBLIGAȚIA să răspundă: este adevărată afirmația Rusia că în România începând din anul 2017, au fost construite BIOLABORSTOARE de producere a virusurilor mortale pentru om, finanțate de USA?

De asta a ieșit Johannis președinte în al doilea mandat?
Cum este posibil ca în România, FĂRĂ ACORDUL POPORULUI ROMÂN să existe asemenea biolaboratoare?

Guvernul, Johannis, Parlamentul și partidele politice sunt OBLIGATE să își exprime poziția față de acuzațiile aduse de Rusia.

Înțelegem și noi acum, în sfârșit de ce Arafat a fost de NEÎNLOCUIT în toți acești ani! De aia a venit Kamala Harrison la București?
AȘADAR SINGURELE ȚĂRI EUROPENE în care USA au finanțat și susținut existența de biolaboratoare sunt Ucraina și România!

Via Livia-Augusta Halici