Oficial vs neoficial!

Andi-Mihai Anton

Oficial, neoficial

Varianta oficială spune că într-o zi, din senin, o boală misterioasă a lovit oamenii nemilos. Pe tot „globul”, în același timp.

Treaba asta nu s-a întâmplat niciodată în istoria cunoscută. Au existat molime și în trecut, dar loveau pe zone, nu pe tot globul concomitent. Neoficial, guvernele lumii erau pregătite deja să „facă față” la ceva ce nici măcar nu se întâmplase la momentul respectiv. Cumva, ei s-au pregătit pentru boala misterioasă cu câteva luni înainte ca ea să lovească neașteptat.

Oficial, a fost vorba despre un virus. Teoria virusurilor spune că ele pot fi izolate în laborator și arătate lumii în publicații de specialitate. În locul acestor dovezi, oamenilor le-au fost prezentate niște dovezi făcute pe un calculator. Ironia face că după aproape trei ani, când vrem să vedem virusul nemilos, trebuie să ne raportăm în continuare la aceeași imagine făcută în aplicații de grafică 3D. Neoficial, se spune că oamenii de știință nici măcar nu s-au sinchisit să izoleze virusul. Nu știm dacă este așa, dar dacă timp de trei ani nimeni n-a putut izola virusul și n-a putut dovedi cu exactitate originile acestuia, am putea considera că oamenii de știință sunt ori răuvoitori, ori își iau banii de pomană.

În mod normal, un virus de tip corona lovește o arie restrânsă a populației, apoi organismul uman se obișnuiește cu el. Ulterior, virusul devine din ce în ce mai puțin agresiv. Dar spre deosebire de virusurile corona obișnuite, acesta vine în valuri și într-un mod cât se poate de neobișnuit, luna și ziua în care aceste valuri lovesc, sunt știute cu exactitate de autorități. În mod neoficial, se presupune că „valurile” sunt create chiar de către autorități, cu scopul de a controla prin frică populația.

Un test este un aparat de măsură și din acest motiv, el trebuie să fie exact. De acord că orice aparat de măsură dă erori, dar dacă marja de eroare este prea mare, acel dispozitiv este considerat nefolositor și nu mai este utilizat. Închipuiți-vă utilitatea unui cântar care arată cu 30kg în plus sau în minus, sau a unei rulete care indică ba 0,7m, ba 1m. Cine ar folosi așa ceva? Răspuns: oamenii de știință, care încă folosesc acest „test” pentru a face diferența dintre un om bolnav și unul sănătos. Neoficial, oamenii bănuiesc că acest test a avut scopul de a crea confuzie legată de îmbolnăvire. Tot neoficial, s-a spus că cel care a creat acest test, l-a conceput pentru un alt tip de boală. Astfel, a folosi acest dispozitiv conceput pentru alt tip de boală, ar fi ca și când ai vrea să măsori lungimea unui segment cu ajutorul unui test de sarcină.

În condiții normale, un om bolnav ar trebui compătimit și ajutat, atât de semeni cât și de sistemul medical la care el a contribuit cu sume mari în decursul anilor. În mod inexplicabil, cei bolnavi au fost discriminați și acuzați de faptul că sunt bolnavi, iar sumele cheltuite din bugetul de sănătate au fost astronomice în raport cu serviciile de care oamenii beneficiau în spital. Neoficial, pe rețelele de socializare au apărut facturi cu costuri de câteva mii de euro pe zi per pacient. Aparent, nimeni nu a avut curiozitatea până în momentul de față să investigheze proveniența și eficiența cheltuirii unor astfel de sume pentru tratarea bolii.

Atunci când trecem prin situații de criză, organismele media și cei însărcinați cu rezolvarea acestor situații ar trebui să facă tot posibilul să liniștească populația, astfel încât să se poată lucra eficient la remedierea problemelor apărute. De data aceasta, instrumentele media și autoritățile au făcut lucruri menite mai degrabă să panicheze populația decât să o liniștească. În loc să sprijine populația, autoritățile au intimidat-o, aplicând prin organele de menținere a ordinii publice amenzi imposibil de plătit și complet disproporționate în raport cu „fapta comisă”. Neoficial, unii au spus că ambulanțele dădeau drumul la semnale luminoase sau sonore în mod nejustificat, încercând să inducă o stare de panică în rândul populației. Dacă se va dovedi că este așa, atunci trebuie aplicate sancțiuni. Utilizarea nejustificată a semnalelor luminoase și sonore de către autorități, este o faptă care se pedepsește.

În mod normal, autoritățile ar trebui să facă tot posibilul pentru a trata boala cu tot ce le stă în putință. Astfel, o serie de medicamente capabile să amelioreze simptomele și să evite agravarea bolii au fost semnalate chiar de către unii medici ca fiind eficiente. În loc să sprijine (inclusiv cu bani de la buget), punerea la dispoziția populației a acestor medicamente, autoritățile au făcut tot posibilul să inducă în mentalul colectiv ideea că aceste medicamente (unele dintre ele cunoscute chiar și de o sută de ani), ar putea să facă mai mult rău decât bine și că singura variantă de rezolvare este folosirea unor injecții, care la vremea respectivă nici măcar nu existau. Unele dintre medicamentele despre care se spunea că ar putea fi folositoare, au fost chiar interzise și până în acest moment nu s-a făcut nicio anchetă din care să înțelegem de ce s-a acționat astfel. Neoficial, s-a spus că guvernul a dat ordine de retragere a anumitor medicamente cu posibil efect curativ în cazul bolii respective, cu scopul de a lăsa cât mai mulți oameni fără apărare în fața bolii. Tot neoficial, s-a vorbit despre alocarea unor sume de bani către membri familiilor care erau de acord ca persoanele decedate să fie considerate decedate din cauza virusului respectiv. Ar trebui făcute anchete pentru a vedea dacă aceste informații sunt adevărate și apoi cine a plătit sumele respective și mai ales în ce scop.

Ulterior a fost inventat nu un singur ser pentru injectare, ci mai multe. În mod ciudat, câteva firme au reușit să producă concomitent seruri considerate a fi eficiente împotriva virusului. Pentru că un coronavirus suferă de ceea ce numim a fi „variabilitate antigenică”, adică are prostul obicei de a se modifica de la o perioadă la alta, a fost folosită în ser o tehnologie despre care nu s-a spus mai nimic și pe care firmele producătoare au dorit să o țină secretă. Neoficial, s-a spus că serul respectiv are potențialul de a modifica omul (ADN-ul uman). Explicația ar fi fost că dacă modifici omul și-l faci să nu mai fie om, el nu va mai fi afectat de un virus pentru oameni.

Mai întâi s-a spus că serul este sigur și eficient. Tot așa se spusese și despre măștile de protecție, despre care tot oamenii de știință spuneau în trecut că nu sunt folositoare pentru protejarea de virusuri. Ulterior, s-a dovedit în mod oficial (pe declarații), că serul nu prea protejează. Neoficial, oamenii constată că serul face victime, uneori ajungându-se la deces din cauza lui, fapt care-l transformă mai degrabă într-un instrument dăunător decât în unul folositor și cu toate astea, este utilizat în continuare.

La serul inoculat a fost atașat un certificat de injectare, în baza căruia au fost făcute discriminări sociale între persoanele care au ales să recurgă la produsul comercial al firmelor respective și cei care din motive personale (uneori religioase), au ales să n-o facă. S-a discutat chiar despre obligația cetățenilor de a folosi aceste produse comerciale (potențial dăunătoare), în interesul firmelor producătoare. Atunci când oamenii au protestat – și e normal să protesteze, din moment ce este interzisă aplicarea tratamentelor medicale cu forța, indiferent de motiv – au fost agresați chiar de către cei care sunt plătiți să protejeze oamenii de agresiuni. Neoficial, s-a discutat despre faptul că în serurile respective există o tehnologie pe care autoritățile doresc să o introducă forțat în corpurile oamenilor, fără a le cere consimțământul.

Aceasta nu este o poveste științifico-fantastică cu proști, a fost un mic rezumat al unui întreg șir de fapte reale care s-au petrecut în ultimii trei ani, fapte care trebuie investigate, culmea, de o justiție care a asistat pasiv la lucrurile scrise mai sus. Deși vorbim despre posibile crime împotriva umanității și despre participarea anumitor oameni la grupuri de crimă organizată, iată că cei responsabili cu aceste investigații și cu judecarea lor, nu vor să acționeze.

Prin ceea ce au făcut, autoritățile au dovedit nu doar că sunt incompetente, ci și că acționează împotriva cetățenilor care i-au delegat să le reprezinte interesele. Ar trebui să le spunem hotărît să plece de la conducere, pentru a putea fi anchetate și pedepsite în conformitate cu Legea și cu Constituția României. Dacă nu vor să plece, trebuie îndepărtate mai întâi cu ajutorul presiunii deomocratice din partea poporului, apoi prin aplicarea forței fizice, dacă nu există altă soluție.

Celor care fac afirmații de genul „bine-bine, și după ce îi dăm jos pe cine punem în loc”, le spun atât: când suferi de o boală, te tratezi de ea, nu stai bolnav pe motiv că n-o să știi ce să faci după ce te însănătoșești. Avem o boală socială cu metastaze. Ori ne curățăm, ori vom pieri și n-are cine să ne îngroape.

Abonează-te la articole de calitate premium, necenzurate!
Spor la distribuit!