Lovitura de la Teheran

Propaganda ineptă de pe la noi a răspândit zvonul că Putin ar fi mers la Teheran pentru a cere drone iranienilor. Este o minciună

atât de tembelă încât te şi întrebi cum poate cineva normal la cap să se mai uite la cei capabili de asemenea enormităţi. În cazul în care Rusia ar avea nevoie de drone iraniene, pur şi simplu le-ar comanda şi gata. N-ar trebui să meargă Putin până la Teheran pentru asta. Însă, după cum bine ştim, prin minciună se ascund adevăratele informaţii care nu trebuie să ajungă la public. Iar minciuna cu dronele este ventilată dinspre propaganda anglo-americană, disperată de perspectiva sumbră care se deschide.
Care-a fost scopul real al întâlnirii de la Teheran? Ei bine, am rămas surprins să constat că fiecare dintre cei trei a venit cu problemele proprii, necesar a fi rezolvate strict în întâlniri bilaterale. Atât Turcia cât şi Iranul au o problemă alimentară. În plus, Turcia are o importantă halcă industrială în morărit, astfel încât fluxul de grâu dinspre Rusia şi Ucraina îi este esenţial. În perspectiva scăderii producţiei mondiale de grâu, Rusia va fi principalul furnizor al planetei. Asta deoarece Rusia şi China sunt singurele ţări care nu şi-au auto-sabotat producţia agricolă la „sugestia” WEF.

Înţelegând aspectele menţionate, e timpul să luăm problemele pe rând. Erdogan caută o cale de a scăpa de golăniile financiare pe care le tot îndură în ultima perioadă. De fiecare dată când americanii se supără, se trezeşte că-i prăbuşesc lira. Chestiunea e simplă atunci când deţii depozitul de bani al planetei. Aşa se face că scopul principal al lui Erdogan n-a fost grâul de pe Marea Neagră, ci … un acord bilateral cu Rusia prin intermediul căruia să achiziţioneze produsele ruseşti(hidrocarburi, grâu, etc.) cu lire, iar ruşii să achiziţioneze produsele turceşti cu ruble. Astfel Erdogan îşi va putea conserva rezervele internaţionale de euro şi dolari, putând să lupte mai bine cu golăniiile de care are parte. Mă rog, fascinantă la Erdogan este echilibristica teribilă prin intermediul căreia reuşeşte de atâta amar de vreme să stea cu fundul în două luntre. O face însă în interesul Turciei, ceea ce e remarcabil.

Iranienii au o problemă alimentară. De aceea au nevoie de Rusia ca de aer. Problemă pe care au rezolvat-o în această întâlnire dându-le ruşilor fix ceea ce le trebuia. OK, dar ce? Ce nevoie are Rusia? Teoretic Rusia nu are nicio nevoie. Practic însă Putin are o teribilă nevoie strategică pe care şi-a îndeplinit-o la această întâlnire. Mai precis, contra hranei, Putin a pus mâna pe gazul iranian, adică a doua rezervă de gaz a lumii!

Acordul de la Teheran, unul echivalând 40 mld. $ anual(!!!) dă Gazprom acces la gazele iraniene prin controlul câtorva puncte cheie: extracţia – printr-un proiect de 20 mld. $ în care Gazprom va finaliza lucrările la câmpurile Kish şi Pars Nord, suplimentându-se capacitatea Iranului cu încă 100 mln. mc pe zi – dar şi lichefierea prin dezvoltarea întregii infrastructuri(conducte, staţii de lichefiere, terminale s.a.m.d.). În acest moment Putin are monopol pe gazul mondial. Iată „pohta ce-o pohtea”!

Este o lovitură năucitoare! Ca şi dansul lui Erdogan care acum nu va mai fi legat doar de China – cu care Turcia are un contract bilateral – ci şi de Rusia. A face echilibristică între trei bărci e imposibil! Treptat, Turcia se îndreaptă inevitabil spre BRIC. Dar asta nu se va întâmpla atât de curând. Însă germenii se văd, adăugându-se succesului Rusiei la această trilaterală.

Vă las să priviţi către lovitura năucitoare dată de Putin la Teheran. De ce e importantă? Pentru că şi după ce se vor ridica restricţiile, gazul iranian nu va merge printr-o conductă spre Europa, ci va fi lichefiat megând probabil spre alte ţări BRIC. Astfel Europa, din punct de vedere al gazului, rămâne o afacere rusească.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Spor la distribuit!