Cine sunt „ei”?

By Dan Pavel

Întotdeauna ”ei” vor să ne facă ceva, să ne subjuge, să ne controleze. Cine sunt ”ei”?

Oculta mondială care ne vrea niște sclavi digitalizați? Bubulii sau reptilienii veniți să colonizeze? Sataniștii care vor distrugerea lumii? Antihristu??? Mmmm… nu! Răspunsul e întotdeauna mai simplu. ”Ei” suntem noi. Starea actuală nu-i nici lucrare diavolească, nici laser klingonian. Umanitatea nu are nevoie de dușmani din afara galaxiei, de zombi sau diavoli care incendiază planeta. E capabilă să se autodistrugă singură, să se împuște râzând în piciorul evolutiv pentru o sută de euro și-un moment de validare. Umanitatea este o creatură în sine. Obsedată de profit, panicardă, ipohondră, reticentă la schimbare și degrabă vărsătoare de sânge. Trăsătura ei fundamentală este lăcomia.

Nicio hoardă de zombi din filme nu poate egala în prostie și violență o masă de utilizatori obișnuiți de social media. Nu avem nevoie de cabale de reptilieni care să ne transforme în sclavi digitalizați. Ne transformăm noi singuri pentru o pereche de ciucaleți cu sclipici cumpărată la reducere. Susținem sclavia pentru un iPhone la ofertă și o pereche de bascheți. Ne vindem demnitatea pentru două sute de reacții la o poză cu buci. Nu trebuie să ne fure nimeni sufletul prin incantație șamanică, îl oferim moca pentru un picogram de dopamină furnizată de niște privitori care nu s-ar pișa pe noi dacă am fi în flăcări.

Toată protipendada moare de dragul copiilor: ”Ecologie pentru copilașii noștri!?! Trebuie să le salvăm planeta până în 2030!”. Cum? Nu știm exact… Cert e că trebuie și s-a stabilit o limită de timp dincolo de care probabil că Universul va crăpa pe dunga Dâmboviței dacă nu facem ceva. Vorbim de niște copii cărora le lăsăm în cârcă un secol de datorii, un sistem de protecție socială falimentar și un sistem economic corupt care își gâgâie ultimele raluri de pe patul de moarte. De la criza din 2008 băncile centrale se joacă cu dobânzile de referință ca un DJ la potențiometru. Se tipăresc la bani de o să ajungem să ne învelim cu ei iarna. Cine va plăti pentru toate astea? Nu copiii noștri?

Nu ne obligă nimeni să ne creștem copiii în McDonalds, KFC și mall. Nu ne obligă nimeni să-i legăm în perimetrul unui țarc corporatist, un mausoleu al narcisismului care îi învață să consume excesiv și să se vândă pe nimic. Nu ne forțează nimeni să-i trepanăm cu ideologie de la naștere, să-i sexualizăm timpuriu, să-i mutilăm psihic cu narcisism și imagini de brand. Deși suntem pe buza unei noi revoluții în automatizare (AI, Machine Learning, robotizare avansată), ne ținem copiii captivi într-un sistem educațional născocit la Revoluția Industrială, acum două secole. Acesta nu mai e valid de patru decenii și tot ce poate este să formeze drone obediente pentru un câmp al muncii care e pe ducă. E mâna Satanei? E Nichipercea? Nu. Suntem noi – umanitatea care vrea să dăinuie la infinit făcându-și mereu planuri pe termen scurt. Cea care nu are niciodată o viziune comună dincolo de profitul imediat.

Același lucru se întâmplă acum și în Uniunea Europeană. E vina lui Putin? E mâna lui Klaus Schwab? Oculta? Nicidecum. Europa și-a făcut-o cu mâna ei, pur și simplu din lăcomia unui sistem care nu pune preț pe nimic altceva decât profitul financiar. E aceeași veșnică corupție, același clientelism care doboară toate imperiile. Nu avem nevoie de antihriști biblici atâta vreme cât avem lideri dispuși să vândă totul pe bani puțini. Putin, Satana, Trump sau extremiștii de dreapta sunt justificările penibile ale unor cabotini depășiți de situație. Instituțiile democratice ale Uniunii Europeane au fost infiltrate de lobbyiști, reformate și destructurate până la irelevanță.

Comisia Europeană este o instituție care modifică destinul unui întreg continent fără niciun fel de control democratic. Majoritatea populației din Europa nici măcar nu înțelege cine dă legile în UE și care este diferența între Parlament European și Comisie Europeană. UE a devenit o piramidă birocratică impenetrabilă care, la bază, are într-adevăr un sarcofag în care este înmormântată democrația, dar peste el sunt etaje întregi de corupție arvunită de interese private. Acestea sabotează pe rând țările slabe în favoarea țărilor puternice și țările puternice în favoarea monopolurilor industriale și bancare. Puteam spune nu oricând. Puteam refuza anumite reforme, puteam renegocia, puteam aborda problemele diferit. UE nu ne-a pus niciodată pistolul la tâmplă. Este o alianță exclusiv economică. Nu ne-a șantajat cu nimic, dar erau banii prea buni. Era mai ușor să iei șpagă și să acoperi pierderile cu bani de la UE decât să administrezi cinstit și să faci performanță. Trebuie să fii tâmpit să crezi că există bani gratis și că plătitorul nu va dori ceva la schimb.

Nu pot să cred că nimeni din Europa nu înțelegea care va fi prețul dependenței de ruși. Nu trebuie să fii un geniu politic ca să înțelegi ce te așteaptă când te culci cu dușmanul. Dar erau banii prea buni. Dacă nu erau ”ei” erau alții ca ei. Antihristul și reptilienii pot dormi în continuare liniștiți pentru că noi ne facem treaba mai bine decât ei.

Războiul economic al Europei cu Rusia fusese pierdut în 2014. Pe vremea când Rusia își consolida strânsoarea asupra clicii de lideri europeni corupți, Europa era preocupată să masturbeze futurism ecologic și utopii economice neoliberale. Era obsedată de propriul sabotaj. Visa la ferme solare în Sahara, deși nu există metodă de stocare și transport de energie de la 3000 de kilometri. Nu se poate fizic și tehnologic să transporți curent electric pe distanțe atât de mari, dar era internetul plin de știri despre cum se curăță planeta din banii noștri. Graficele de creștere a prețurilor la fosili pe ultimul deceniu ar fi fost un semn că ceva pute în chestia asta. Insistența cu care avansa Germania în proiectele NordStream ar fi putut fi un indiciu asupra ecologizării. Ajunsese Merkel să ne spună că gazul e verde și e mai curat decât energia nucleară.

Fermierii europeni începeau să primească subvenții ca să nu mai cultive produse esențiale. Micile piețe erau sabotate în favoarea marilor supermarketuri, iar fermierii din Estul Europei erau stimulați din bani publici să producă lucruri pe care nu le puteau vinde marilor concerne care controlează piața de desfacere pe continent. Agricultura era înfierată ca o industrie murdară și otrăvitoare, deși un centru de date Microsoft sau Amazon consumă și poluează mai mult decât orice fermă. O fermă de crypto otrăvește planeta mai rău decât orice fermă de porci, iar transportul de cerealele aduse cu vapoarele de pe alte continente aruncă în aer mai multă poluare decât toate mașinile de pe planetă.

Firmele din energie erau plătite să tranziționze către metode de producție despre care toată lumea știa că încă nu dau randament suficient și nu sunt rentabile într-un sistem fragil în care investitorii nu sunt atrași de nesiguranța proiectelor. Un guvern dădea subvenții, următorul le anula… era o debandadă totală. Energia nucleară era sabotată activ, iar proiectele de dezvoltare erau tărăgănate la nesfârșit. În afară de Franța care investea masiv în energie atomică, restul continentului închidea centrale nucleare și termoelectrice frecându-și mâinile pofticios pentru gazul și șpaga care urma să vină prin conductele rusești. În același timp încerca să îngreuneze producția proprie prin cote de emisii extrem de punitive. Limita producția proprie în agricultură și energie în favoarea intermedierii resurselor importate de la ruși. Exporta know-how și bani ca să importe piese, combustibili, cereale și materii prime.

Tot în acest timp, Putin era preocupat cu dedolarizarea, cu stocarea masivă de aur, resurse și materii prime. Consolida controlul asupra agriculturii Rusiei și practic naționaliza mascat producătorii de resurse esențiale. Oligarhia rusă care scăpa de asasinatele comandate de Moscova ascundea banii prin Deutsche Bank, HSBC, BNP Paribas și Royal Bank of Scotland, în încercarea de a acoperi profiturile de eventuale sancțiuni. Europenii se lingeau mulțumiți pe bot că vin ”investitorii” ruși și crește economia. Însăși încercarea de a scădea dependența de importurile din Europa ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă. În timp ce noi deveneam din ce în ce mai dependenți de ruși, rușii încercau să scape de dependența de noi. Într-un război deschis între două economii, una bazată pe servicii și alta bazată pe producție, economia bazată pe producție câștigă întotdeauna și toată lumea știa asta.

Rusia și China își făceau propriul sistem interbancar pentru a putea tranzacționa mascat cu Europa. Consolidau sistemul bancar și de import-export în toată Asia. Putin pivotase masiv către Asia încă din 2013 știind că buba va exploda la un moment dat. Avusese el niște discursuri prin 2013 în care ne avertiza că ”conceptul de lume eurocentrică” trebuie regândit. Discursurile astea sunt vechi. E complet absurd să credem că Putin nu avea un plan. Se pregătea încă de la Declarația de la București, din 2008, în care Bush anunța extinderea NATO pe toată granița Rusiei. Gușterii din Uniunea Europeană erau numai buni de mituit. Nici măcar nu trebuia să arvunească toată Europa. Era suficient să arvunească Germania, statul cu cea mai mare influență din UE. În 2018 europenii deja pierduseră controlul asupra propriului destin energetic. Rămâneau de implementat doar ultimele măsuri de dereglementare a piețelor ca dezastrul să fie complet. Oricine ar fi criticat atunci politicile europene devenea brusc extremist anti-european în ochii tuturor idioților folositori care acum își cumpără energia la un preț cu 600% mai mare și se plâng de prețul alimentelor.

Războiul din Ucraina fusese pierdut tot în 2014, după lovitura de stat de la Kiev. Scopul lui era divorțul Europei de Rusia, nu victoria în Ucraina. Ucrainenii nu au ce să mai câștige înapoi. După disoluția Uniunii Sovietice, rușii își păstraseră drepturile asupra Crimeei printr-un tratat ruso-ucrainean semnat de bună credință. Trecând peste nemulțumirile regionale care erau complet rezolvabile, Ianukovici era un biet desen animat prins în lupta între superputeri. Nu putea accepta două pastile otrăvite din negocieri: 1) Ucraina membră NATO – presupunea rachete la 35 de kilometri de Sevastopolol, inima marinei nucleare ruse și cel mai important centru comercial maritim care deservea regiunea eurasiatică. Același tratat ar fi pus rachete și pe granița de nord, la vreo 600 de kilometri de Moscova. Administrația rusă ar fi trebuit să locuiască toată viața într-un buncăr ca să aibă garanția că mai are ce administra în cazul unui atac surpriză. Acest lucru ar mai fi presupus accesul NATO la resurse, infrastructură nucleară și de prelucrarea a materialelor fisionabile care aparțineau de drept Rusiei, fiind construite de URSS și manageriate împreună cu Rusia. 2) Ucraina în acord exclusiv cu UE – ar fi exclus cel mai mare investitor Rusia și ar fi adus controlul asupra punții economice între Rusia și Europa în mâinile americanilor. Lectura unor simple grafice de investiții de la acea vreme ne-ar fi putut arăta că cei mai importanți investitori în Ucraina (2002-2012) erau Rusia, China și India. Termenii de negociere erau imposibili. Daffy Duck nu ar fi putut accepta așa ceva, d-apoi Ianukovici.

UE, Ucraina și Rusia se puteau înțelege chiar și-acum. Dacă îl întrebați pe libarca aia de Lavrov va spune că Rusia vrea Ucraina în UE. Pacea putea fi obținută în aprilie când presa ucraineană declara că s-a ajuns la un acord preliminar. Pe urmă au venit brusc Blinken și Johnson și-au dat repede cu palma în el spre disperarea tuturor. Aș puncta nivelul de clovnerie prin care Boris Johnson a declarat că Regatul Unit crede într-un viitor european pentru Ucraina, în condițiile în care el este coautor al Brexitului. Ideea e că nu se poate și înțeleg de ce nu se poate. O axă Rusia-Europa este un concept mult prea periculos pentru SUA. Ucraina e o punte pe care nu trebuie să treci cu tancul ca să cucerești Europa. Poți trece cu cecurile și e arhisuficient. Europenii erau deja cu pantalonii în vine așteptând mădularul rusesc îmbujorați în obraji.

Rusia era de acord cu aderarea Ucrainei la UE și a declarat-o public în nenumărate rânduri, tocmai pentru că facilita o deschidere mai mare a punții economice între Rusia și UE. Americanii nu voiau pacea și aderarea din fix același motiv. În acest timp UE era foarte romantică. Dorea aderarea Ucrainei în condiții care să nu supere pe nimeni. Să faciliteze negoțul cu Rusia, accesul la Ucraina și să ne apere SUA în continuare în timp ce noi facem bani cu dușmanul… lucru care era complet imposibil. Asta e politica europeană Daffy Duck în care Uniunea este investită de zece ani încoace: energie verde din gaz rusesc, industrializare de la chinezi, protecție de la americani și democrație de la monopolul financiar-bancar. E vorba aia românească ”… și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai”.

A spune că NATO este principalul vinovat pentru conflict este o gravă simplificare. NATO este doar un instrument de presiune politico-economică, nu o cauză de criză politico-economică. E pistolul, nu mâna care trage. A spune că Rusia sau Ucraina sunt exclusiv vinovate pentru starea de fapt este tot o gravă simplificare. SUA își apără interesele. Echilibrul între polii de putere de pe glob trebuie menținut. S-a ajuns la război pentru că toate celelalte soluții au fost spulberate încetișor din lăcomia tuturor părților implicate. O alianță economică Rusia-Europa ar fi fost un dezastru pe termen lung pentru americani. Tind să cred că și pentru noi, cei din Est. Măritișul între oligarhia lui Putin și cleptocrația europeană ar fi dus către o distopie cumplită. Până la urmă și Putin e tot un ghiorțoi șantajabil, ca orice dictator. Rezultatul ar fi fost un război mondial în care SUA n-ar fi avut încotro decât să se apere violent pentru a nu fi încolțită complet și demolată economic. Rusia are deja o axă: China, India, Iran, America de Sud. A adăuga Europa la chestia asta ar fi fost un dezastru pentru axa Occidentală. Conflictul ar fi escaladat de la economic la militar pe toată granița între imperii. Dacă în meciul SUA-Rusia aș avea încredere să nu apese nimeni un buton nuclear, nu aș avea aceeași încredere în China sau restul jucătorilor gen Pakistan-India, Iran-Israel etc..

SUA a fost slăbită din interior ca și Europa. Interesele complexului militar-industrial au primat peste interesele de pace și prosperitate ale Statelor Unite. Asta pentru că marile concerne care domină SUA și Europa sunt suprastatale și nu dau două parale pe soarta statelor individuale atâta vreme cât este profit de făcut. SUA a ajuns în ingrata postură de a sprijini terorismul în Irak, Kurdistan, Siria, Libia și Sudan pentru a împinge înapoi liniile ruso-iraniene. Asta nu se putea fără sabotajul eforturilor militare din Orientul Mijlociu, fără schimbarea bianuală de strategie militară și lideri. Irakul, Afganistanul, Libia, Sudanul și celelalte puteau fi reconstruite dacă se dorea. Au încercat-o de bună credință o grămadă de generali americani care așteptau un plan economic realist și investiții masive în infrastructură, nu stolul de vulturi privați care s-au abătut să jefuiască cadavrele. păcat că nu s-au putut înțelege la bani și la exclusivități.

Hegemonia americană este un concept extrem de fragil care depinde de prea mulți factori. Ucraina în UE, cu Rusia de gât, ducea la pierderea controlului asupra Europei. Pastila otrăvită a aderării la NATO trebuia vârâtă pe gâtul ucrainenilor. Și eu aș fi făcut-o în locul lui Bush și Obama. Rusia a renăscut din cenușă în 20 de ani, în condițiile în care avea o putere nucleară de resuscitat, o oligarhie de stăvilit și datorii cât cuprinde. O astfel de amenințare nu putea fi lăsată fără răspuns. Și eu aș fi facilitat lovituri de stat și răzmeriță pe toată granița Rusiei. Războiul ăsta de uzură e o chestiune de supraviețuire pe termen lung. În alți 20 de ani Rusia ar fi putut ajunge de neoprit, mai ales cu Europa zâmbind la subțioara lui Putin. Nici Trump și nici Biden nu mai aveau încotro.

Scandalul Biden-Ucraina e irelevant. Clanul democraților a încercat doar să profite personal dintr-un incendiu care trebuia stârnit oricum. Că nu erau ei, erau alții și tot apăreau profitorii, ca la orice răzmeriță. S-a întâmplat pe tura lor, că putea fi foarte bine pe tura republicanilor. Și scandalul Zelensky-Kolomoiski e irelevant. De când există lumea, oamenii cu influență au fost folosiți întotdeauna ca intermediari între puterea reală și păpușile din teren. Zelensky era un nimeni cu fomică în gât, iar Kolomoiski era șantajabil odată cu schimbarea de regim executată de americani. Avea de ales între a pierde totul sau a servi pe tavă un președinte legitim nou, care să nu vină la pachet cu petele de imagine ale lui Poroshenko.

E inutil să dăm vina pe Putin, dar înțeleg de ce se întâmplă. E singura eschivă care le-a mai rămas acestor lideri europeni corupți și proști. S-au culcat pe șpaga primită și n-au mai văzut ce li se pregătea. Nu e vina șarpelui că i-a mușcat. E doar un șarpe ca oricare altul. Ecologia europeană ajunsese dependentă de gaz rusesc, agricultura europeană ajunsese dependentă de cereale din Rusia și marea industrie europeană era susținută cu materii prime din Rusia și China. După un deceniu de sabotaj, Moscova era infiltrată în viața și-n resursele Europei până în punctul în care europenii ajunseseră să urle la Obama și la Trump să-i lase în pace. Nivelul ăsta de aroganță urma să fie plătit cumva și se pare că va mai fi plătit încă multă vreme. Că vine madam Ursula să-mi spună să opresc căldura e doar un alt nivel de aroganță. Atât madam Ursula, cât și domniile Merkel, Draghi, Renzi, Aho, Kern, Kneissl, Schroder și mulți alții ar fi trebui să fie în cătușe în momentul de față. Când văd o adunare de lideri europeni la televizor aștept să apară un text în dreptul fiecăruia: cutare – vicepreședinte Rosneft, președinte consiliu Gazprom, director general Delimobil Russia, consiliu director Sberbank și tot așa. La momentul actual ăștia trebuiau să se roage de gardieni să le dea drumul la căldură în penitenciar.

Așa că ăștia nu sunt nici reptilieni, nici oculta, nici antihriști. Sunt niște corupți la fel ca ai noștri de pe Dâmbovița, doar că au studii superioare și un pic de pedigree. Sunt membrii unei elite de conjunctură care își consolidează rangurile prin legislație, de frica unor populații nemulțumite. Centralizează puterea în mâinile unor entități private din care speră să profite după mandat. Încearcă să-și ascundă responsabilitatea pentru dezastrul pe care l-au creat aruncând vina pe tot felul de bubuli și reptilieni. Dacă nu erau ei, erau alții la fel. Nu suntem nici măcar originali. Se întâmplă de la sumerieni încoace. Transformarea actualei civilizații vestice în sit arheologic e doar o chestiune de timp. Singura întrebare este dacă va fi radioactiv sau nu.

Spor la distribuit!