Și iarăși CCR…

By Cornel Nistorescu
Dacă o bună bucată de vreme Curtea Constituțională a României fost un câine de pază al Constituției

și și-a atras toată mînia celor care se împiedicau de ea, dacă a fost acuzată ca fiind un instrument politic și mai puțin juridic și s-a muncit la greu pentru minimalizarea rolului său, iacă am ajuns să o trăim și pe asta. Curtea Constituțională a României și-a făcut-o singură! Și-a mai înmuiat mușchii. Pentru cazurile de nerespectare a deciziilor, CCR s-a grăbit să fie mai îngăduitoare. Adică a decis să dea judecătorilor un mare semn de concesie. Ajunge amenințarea cu pensiile și cu durata de pensionare, ce le mai trebuie și sancțiuni!

Pentru pomenita nerespectare a deciziilor CCR, judecătorii nu vor fi sancționați, urmînd ca atacarea nerespectării să atragă după sine nulitatea sentinței. Decizia fie devine nulă, fie scapă pe baza ambalajului european. Cu alte cuvinte, s-ar putea să însemne o altă atitudine, gen, nu te sancționăm dar desființăm hotărîrea.

În cazul acesta, nu mai este CCR un instrument politic? Nu mai apără Constituția României la fel de hotărît? Nu știu să răspund juridic dar mie mi se pare că decizia recentă marchează trecerea de la apărarea Constituției la un fel de veghere a ei, să-i zicem cordială. O veghează și este de acord cu interpretările în funcție de nevoi.

În felul acesta, CCR și-a îndulcit prerogativele trăgînd cu urechea și cu coada ochiului la așa zisul factor extern, adică la comenzile de la Bruxelles și de Strasbourg. La CCR mai rămîn mărunțișurile.
În urmă cu 10 ani, CCR stabilea că „ignorarea deciziilor CCR de către magistrați nu este compatibila cu principiile statului de drept„. Acuma este! Deciziile CCR pot fi ignorate, încălcate, ca legile. Nu te sancționează nici dracu’! Ba, dacă sentințele se pupă cu linia de la Bruxelles, și legea și deciziile CCR pot ajunge la coș.
Sursa https://www.cotidianul.ro/concesia-facuta-de-ccr/

Spor la distribuit!