SCHENGEN – ADEVĂRUL ÎN FAȚĂ: IEUROPA NE VREA SLUGĂ, AȘA NE-AU VRUT MEREU!

By Aurelian Pavelescu
SCHENGEN – ADEVĂRUL ÎN FAȚĂ: IEUROPA NE VREA SLUGĂ, AȘA NE-AU VRUT MEREU!
România trebuia să intre în Schengen de acum 11 ani, spațiul de liberă circulație a
persoanelor și mărfurilor. Avantaje? Fluidizarea trecerii frontierei europene și un beneficiu de 1-2 miliarde de euro pe an. Deși am îndeplinit condițiile, au inventat pretextul ”statului de drept”, ”corupției” etc., fără nicio legătură, fiind constrânși sistematic pentru asta și cu ilegalul MCV.
De ce? Pentru că, pur și simplu suntem tratați drept slugi, iar clasa noastră politică așa și este. Ne-au condiționat cu cedarea de contracte și privatizări absurde, și le-am dat, până la os. Dar tot n-a ajuns. Pentru că IEuropa are nevoie de această slugă, să-și securizeze și mai mult frontierele pe spezele României, un filtru în plus, și să ne umilească și mai tare – să știm cine este stăpânul.
Acum, când lucrurile devin chiar rizibile, oamenii s-au trezit și se pot revolta contestând apartenența la această UE mincinoasă, umblă vorba că vom fi primiți. Dar, spune Rareș Bogdan, o spun și alții, cu un nou belciug în gură: un nou MCV pe Schengen – adică un nou mecanism de control și de pedepsire, sub pretextul, desigur, al bunei funcționări a ”democrației” în România: când vor avea chef, ne vor trage belciugul. Păi, atunci, mai bine nu intrăm și rămânem doar cu belciugurile existente deja!
Ăsta e nivelul! Imbecilii de la PSD și PNL vor ceda din motive electorale, arogându-și ”meritul” de a ne fi băgat în Schengen! Rujatul își mai pune o batistuță, iar cei care au vândut Constituția, o vor mai vinde încă o dată! Ascunzându-și corupția și incompentența pentru aglomerațiile de la graniță, vor spune: uite, nu mai stați cu zilele în vamă, am învins! Dar cât va plăti sărmanul popor pentru ”luxul” acesta? ”Lux” care ni se cuvine de drept și nu înseamnă decât dreptul nostru de membru UE, o normalitate? Cât vom mai îndura umilința?