Garanții de securitate date de Nato Rusiei! 🗡️🗡️🗡️🗡️🗡️

By Varujan Vosganian

Ascult declarațiile de ieri ale președintelui Emmanuel Macron, le ascult de mai multe ori, pentru că nu-mi vine să cred urechilor. Iată textul, în traducere

cuvânt cu cuvânt: „ Ceea ce am discutat cu președintele Biden este arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine. Adică, unul dintre punctele esențiale, ceea ce, de altfel, președintele Putin a spus întotdeauna, este teama că NATO va bate la porțile sale, este desfășurarea de arme care poate amenința Rusia. Acest subiect ar fi una dintre temele păcii. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut, cum să ne protejăm aliații și statele membre (ale NATO – n.m.), dând Rusiei garanții pentru propria sa securitate.”
E șocant ce auzim. Așadar, Joe Biden și Macron discută despre cum să dea garanții de securitate Rusiei care, e de înțeles (Putin e citat!!!), nu vrea ca NATO să bată la porțile sale și să o amenințe. Păi dacă NATO și Rusia se gândesc cum să-și ofere garanții reciproce, astfel încât NATO să nu se extindă spre est și fiecare să-și apere teritoriile și aliații, pentru ce trebuia stârnită agresiunea criminală a Kremlinului, pentru ce trebuiau să moară peste o sută de mii de tineri, pentru ce trebuia să se distrugă Ucraina și patru milioane de oameni să pornească în exil? Pentru ce trebuia să fie umilită Europa și să devină miloaga planetei, în căutare de resurse? De ce nu și-au oferit NATO și Rusia garanțiile astea de securitate de la început, pentru ca războiul să fie evitat? Pe mâna cui a ajuns soarta omenirii și interesele cui se joacă pe deasupra capetelor noastre???

Abonează-te la articole de calitate premium, necenzurate!
Spor la distribuit!