Eroii noștrii…

Au fost cândva Eroii noștri!

Revoluție sau lovitură de stat? Nu știm oficial nici azi,

după 33 de ani. Au ieșit cu mâinile și piepturile goale și au rămas în picioare chiar și în mormintele reci. Mulți. Nu le știe nimeni numărul cu adevărat.

Au fost împușcați când încă „armata era cu ei”. Cu securiștii comuniști. Prima mare manipulare media a fost atunci. Despre minciunile perioadei ceaușiste e greu de vorbit. De mine. Mare parte cunosc doar din cărți și din poveștile celor în vâstă. Dar după cum vedem și înțelegem azi, minciuna era la masă cu regele.
Ca și azi! Nu dau doi bani pe minciunile scrise atunci. Doar câțiva ziariști au avut curajul atunci să spună că a fost lovitură de stat. E la fel și azi.

Atunci, ca și acum, din cutiile televizoarelor se împroșca manipularea și emoția. Se spunea la Europa Liberă că în Timișoara este dezastru. Se trăgea în oamenii de pe stradă. Cu vocea lui Hurezeanu, pe care azi l-am văzut trimițînd scrisori. E ambasador. Atunci se spunea că era de cealaltă parte a baricadei. Deci a binelui! Habar nu avem nici azi. Care a fost binele? Prin ce oameni a lucrat binele? Știm însă sigur prin ce oameni a lucrat răul! Îi vedem pe toți.

Azi sunt la „datorie”! „Lucrează” pentru țară! Securitatea s-a împărțit atunci. Jumătate s-au făcut politicieni, cealaltă jumătate s-au vopsit în oameni de afaceri. Pe banii statului român. Adică, ai noștri.
Sunt bine mersi și azi. Putrezi de bogați, cu mai multe stele pe umeri, cu miliarde în conturi și sinecuri de partid. Mai multe partide. E democrație! Fac legile. Pentru ei, normal!

Securiștii s-au vopsit în diferite culori, și-au pus costume scumpe, si au început să urce scara. Scara formată din mormintele românilor care au strigat „Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”. Și au murit!
Singuri, aruncați în morgile spitalelor sau pe străzi.

Eroii noștri ai tuturor. Și-au dat viața pentru țară. Țara i-a uitat, i-a aruncat într-un colț și și-a văzut de ale ei mai departe. Când și când, se trezește câte un fost securist, acum primar sau vătaf de stat să le mai arunce o coroană. Cu drapel înfășurat pe ea. Ca să pară solemn momentul. Depusă din mâinile pătate de săngele lor. Pe care nici azi nu l-au spălat.
Pentru că sângele neamului nu poate fi spălat cu toată apa din lume. Le-a rămas pe mâini pănă se vor duce la Marea Judecată din Ceruri. Ca să fie recunoscuți drept cei care au îngropat un neam pentru bani, putere și huzur. Și să-și primească pedeapsa divină.

Noi am rămas la fel de goi sufletește, la fel de săraci și cu mult mai multe griji. Însă fără curaj. Erou nu devii. Doar te naști! După care Dumnezeu Te așează la momentul potrivit în situațiile în care și ceilalți te văd erou! Ești fără frică, cu un curaj nebun, care ție ti se pare firesc. Pentru că nu ai alternative. Ajungi în momentul în care nu ai de ales! Ori ei, ori noi! Altă cale nu există. Și ei au ales atunci calea eroismului. Pentru cei mulți și fără curaj. Și au plătit cu viața. Libertatea!

Este exact ceea ce am pierdut toți. În 33 de ani! Și curajul! Nu mai există! L-au luat cu ei atunci! Pe tot. Cred că ne plâng de milă și acum.

Ei au fost Drapelul și noi am rămas cu gaura făcută în mijloc. Profetic Drapelul Revoluției! Căci ei care au murit atunci, au făcut Revoluție. Erau convinși de acest lucru.
Dar ei știu că au fost doar niște victime colaterale loviturii de stat.

De aceea cred că și azi, stau în mormintele reci ÎN PICIOARE! Nu s-au odihnit 33 de ani!
Stau înfășurați în Drapel și așteaptă un semn!
De la noi toți!
Un semn de curaj pentru ca noi să devenim la rândul nostru Eroii lor!
Ca să se poată odihni și ei!
Acolo, unde au ajuns. Cu sufletele! În Rai!
Doar trupurile le-au rămas în pământul rece și înghețat.
Stiți de ce stau în picioare?
Pentru că atunci când ti-au crescut aripi, trebuie să te ridici în picioare, ca să le desfaci!
Și să acoperi o țară cu ele!

Zoe Dantes

Spor la distribuit!