Ștefan cel Mare și Sfânt

Să ne reamintim că acum 547 de ani
la 10 ianuarie 1475, Domnitorul Moldovei, „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a obținut lângă Vaslui, la locul numit Podul Înalt, cea mai mare biruință a creștinilor în fața unei armate islamice și a devenit „eroul creștinătății”!
A învins o mare și puternică armată otomană comandată de Suleiman Pașa, compusă din 100.000 turci,17.000 munteni și 20.000 de bulgari.
Coaliția antiotomană condusă de Ștefan cel Mare și Sfânt, dispunea de 40.000 moldoveni, 5000 secui, 2000 poloni și 1800 unguri.
Amintesc că Moldova avea atunci o suprafață aproape cât jumătate din cea a României de azi, o populație de cca. 500.000 de locuitori și era singurul principat român cu ieșire la Marea Neagră.
Domnitorul a reușit o mare performanță pentru acea vreme, aceea de a aduna o oaste de 40.000 de oameni, performanță care se explică prin politica sa internă pe care a dus-o pe toată perioada domniei sale de 47 de ani.
El s-a bazat pe plan intern pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți mai ales din mica boierime, pe care i-a ridicat în rang pe merite militare, loialitatea față de domn sau a înrudirii apropiate.
A format și crescut o nouă pătură socială, răzeșii, prin împroprietăriri colective ale obștilor acestora, cu mari suprafețe de pământ, după participarea lor la războaie și bătălii.
Răzeșii, pentru a-și păstra pământurile aveau obligația să participe la „oastea cea mare” dar erau motivați și o făceau și pentru apărarea avutului lor.
Prin această politică internă și-a câștigat loialitatea acestei clase, liniștea socială și resursa umană necesară pentru a avea o armată puternică.
Așa se explică câștigarea majorității bătăliilor, peste 40 la număr, fiind primul domnitor care și-a dus campaniile militare fără a depinde de marea boierime. Pe hartă puteți vedea că atunci Moldova se învecina la Nord cu Polonia și la est cu Ducatul Lituaniei.
Text preluat