Doctoratul lui Bode

”Sesam, deschide-te” era formula prin care tâlharii pătrundeau în

peștera lor plină de bogății. Ali Baba nu s-a putut abține. I-a urmat și era cât pe ce să-și prindă urechile. Fratele său uituc s-a lăsat prins în capcană.

La fel pare țara: captiva guvernanților plagiatori și a serviciilor lor secrete.
România nu e un sat fără câini. Țara e ”păzită” de dulăi care-o jefuiesc temeinic, dar se jură că nu fură când sunt prinși cu rața-ngură.

Asta e impresia pe care o face un ministru de interne care, departe de a păstori domeniul respectării legii și ordinii în România și de a fi demisionat imediat ce s-a constatat că a prezentat o teză ”profund viciată”, plină de ”plagiate și de citări defectuoase și incorecte”, a avut insolența de a se arăta uluit de cei care l-au prins cu rața-n gură.

Când lui Bode nu-i vine să creadă Bode a spus, textual, că e ”uluitor” că doctoratul său este analizat conform actualelor norme deși el a fost redactat în 2018.

Ce extraordinară mirare! În reacție, orice om care-i citește cuvintele are motive să se frece mult la ochi.

Ce nedumerește mai tare nu e faptul că Bode se pretinde naiv sau că se înșală, sugerând că în 2018 ar fi fost permis să plagiezi, ori că interdicția furtului s-ar fi descoperit abia acum. Sau impertinența de a invoca o aiurea a CCR, ca să înfiereze analiza ”tezei” sale viciate de una din puținele universități serioase din țară. În fond, a fura înseamnă și a minți.
Surprinde în schimb vârtos că pe Bode nu l-a uimit, deși ar fi fost firesc să-l zăpăcească rău, faptul că președintele și premierul continuă să-l tolereze în fruntea bucatelor poliției.
A avea un doctorat în România e nu doar o sursă de onoruri, ci și de bani, de vreme ce înseamnă acces la funcții grase și sporuri salariale. Abundă, prin urmare, doctoratele furate prin teze plagiate. Ceea ce e extrem de rău în sine.

Căci decredibilizează țara, nu doar sfera ei academică și universitară. Dar să fie devoalat ca făptaș tocmai ministrul de interne, omul aflat în funcția care ar trebui să fie spaima hoților, iar demnitarul să se mai afle în cabinet și să se obrăznicească, scuipând între ochi cinstea și pe compatrioții săi onești care nu plagiază, e cam prea mult. E revoltător.
Fapte poate și mai grave: o țară la cheremul serviciilor secrete
Să ne-nțelegem bine. Impostura lui Bode nu e o noutate, nu e singură la părinți și nu e nici pe departe singura problemă a sistemului și a poliției conduse de un astfel de ins. Dimpotrivă.
România, care se vrea în Schengen (unde în mod normal îi este locul) și se arată consternată de refuzul (nici el corect motivat) al Austriei de a-i accepta aderarea la spațiul Europei fără controale de frontieră ar trebui să știe că țara pare, pe moment, să fie ferm sub controlul cleptocrației.
Nu altă concluzie se poate extrage din investigațiile jurnaliștilor de la Recorder, care scot în evidență credibil abuzurile și puterea practic nelimitată de care se bucură încă, în România, serviciul secret complet necontrolat aflat la dispoziția personală a lui Bode, în speță a ministrului de interne.

E vorba de infama unitate de securiști intitulată în limbaj popular ”2 și un sfert”, pentru că s-a născut din infecția de poliție politică ”UM 0215”, una din unitățile poliției secrete comuniste.
Mărul nu cade departe de copac. Mărturii persuasive și investigațiile profesionist realizate și foarte credibil prezentate ale gazetarilor de la Recorder sugerează că acest serviciu secret, aflat la cheremul personal al plagiatorului Bode, taie și spânzură în poliție în serviciul cleptocrației.
Călcarea în picioare a legii și justiției
Pe bază de verificări de securitate, soldate adesea, fără articulare de motive, cu retragerea dreptului unor polițiști neobedienți politic la accesul la informații secrete, se distrug persoane, reputații, cariere, existențe.

Ofițeri perfect capabili și tineri se trezesc denigrați, marginalizați, pensionați, scoși din pâine doar pentru că au refuzat să slujească unor exemplare de cleptocrați. Mai sinistru decât orice este că nu li se spune de ce. Și că, prin urmare, altfel decât celor mai crunți violatori și a celor mai sângeroși criminali în masă li se refuză dreptul la apărare. Într-o țară a Uniunii Europene care are o Constituție nominal democratică, oamenilor cinstiți din sistem, pe care doar legea îi poate apăra, li se refuză, ca în comunism, accesul la lege. De apărarea căreia nu pot beneficia, cât timp, pe baza unei clauze anticonstituționale, antidemocratice din contractele polițiștilor, autorizând retragarea accesului la informații secrete fără divulgarea motivului ei, se încalcă dreptul sacrosanct al oricărui om la apărare și la exercitarea profesiei. Așa se strâmbă în România normele, și se pervertește interpretarea lor. Așa se folosesc unii de reguli pervertite.

Așa sunt lăsați oamenii fără drepturi fundamentale.
Dată afară pe nedrept de președintele Iohannis, la insistențele cleptocrației, din funcția de șefă a DNA, Laura Codruța Kövesi și-a găsit dreptatea la curțile europene, pentru că i se furase dreptul de a se apăra. Nu e singurul magistrat român căruia i s-au făcut porcării.
Mizerii poate și mai mari au avut de suferit judecători și judecătoare, precum Camelia Bogdan, care a îndrăznit să pronunțe un verdict corect în dosarul magnatului turnător și infractor de drept comun, Dan Voiculescu.

La rândul ei, procuratura militară n-a reușit nici până acum, poate și pentru că n-are destui oameni și bani, să facă lumină în varii dosare pe cât de grele pe atât de vechi, precum cel al Revoluției din 1989. Această procuratură ar avea enormă nevoie de investigatori competenți pentru a face față ticăloșitului sistem mafiot românesc și stâlpilor lui.
Dar de unde să-i ia, dacă DGIPI îi obligă să facă, simbolic, sepukku, după ce au apărat onoarea uniformei, neacceptând să adere la banda celor 40 de hoți?
Și dacă polițiștilor li se pot viola drepturile atât de scandalos, de către un serviciu secret scăpat de facto complet de sub controlul instanțelor civile și parlamentare, la ce să se aștepte oare cetățeanul de rând?
Există poate și imagini mult mai revoltătoare decât spectacolul nedreptății suferite de polițistul cinstit, constrâns să renunțe la meseria sa pentru că nu le convine hoților cum și-o exercită. Căruia, kafkian, oamenii fără chip și identitate, dar cu stăpâni politici care i-au determinat pedeapsa, nu îi spun cu ce se presupune că ar fi greșit, astfel încât, pe baza acuzei concrete, să-i poată da în judecată pe abuzatorii săi. Dar e clar că un astfel de sistem, operat de un serviciu secret omnipotent, nu e un stat de drept. E o dictatură odioasă.
În actuala situație ar fi un miracol ca, asaltată de impostură, furt, cleptocrație, insolență și diverse forme de fărădelege mafiotă, să se mai poată salva ce-a mai rămas din democrația românească. Încât, la tot mai lungă listă de motive de uimire, care nu-l uluiesc pe ministrul de interne Bode, se mai adaugă una.
Ce fac oare ambasadorii occidentali din România? Ei nu văd ce se petrece sub ochii lor? Nu raportează la Washington, Berlin, Paris, Bruxelles, Haga și Londra? Unde sunt intervențiile dregătorilor occidentali în apărarea statului de drept românesc? Dar după cum se vede, „în Moldova și la Dumnezeu, toate-s cu putință”, vorba lui Petre Ispirescu. La fel parcă, în România și în UE
Preluare de la Dl.Petre M.Iancu.

Spor la distribuit!