Diplomația României
Timp de citire: 3 minute.
APROPO DE DIPLOMAȚIA ROMÂNĂ
,,Când vorbeam despre Lavrov și fosta școală de diplomație, am amintit că și România a avut diplomați străluciți.
Ceaușescu nu trimitea toți boii în misiunile diplomatice.
Chiar erau oameni instruiți, educați.
După ’90, l-am avut ca profesor de relații internaționale pe diplomatul Ion Datcu, ani de zile șeful Misiunii Permanente la Organizația Națiunilor Unite (în imagine alături de Kurt Waldheim, Secretarul General al ONU), fost ambasador și la Tokio. Spirit aristocrat pur-sânge.
Dar România a avut și un Corneliu Mănescu, care ar fi trebuit să fie Secretarul General al ONU. Doar că s-a opus Ceaușescu, fiindcă l-ar fi eclipsat.
Și a mai avut și miniștri de Externe precum Ștefan Andrei sau George Macovescu. Sau diplomat la ONU ca Mircea Malița, doctor în matematici și licențiat în filosofie, o somitate intelectuală.
Toți, oameni tobă de carte, intelectuali. Chiar dacă nu fumau trabuc și beau wiski în sufrageria lui Oprea ca Aurescu.
De-aia România era o forță în diplomație, acceptată ca mediator în conflicte inter-țări. Și nu de mâna a doua.
Acum tefeliștii cred că istoria acestei țări a început cu ei. Că dacă României i s-a impus un regim totalitar, toți cei din perioada aia au fost niște criminali. Vai de mama lor.
Necunoașterea istoriei naște monștri. La fel ca și repetarea evenimentelor monstruoase. Nu trebuie să uităm istoria, dar trebuie s-o filtrăm, interpretăm inteligent.
De-aia spun eu că e nevoie de oameni cerebrali, capabili să se detașeze de moarte, de clișee și să judece rațional, diferențiat. Din păcate, în ziua de azi, devine aproape imposibil.
Lumea este imersată în prostie, în incultură. Ești aruncat în tabăra adversă, etichetat ca inamic al poporului, dacă încerci să rămâi neutru. Asta este drama noului Occident, neomarxist. A devenit totalitar.
Angelo Davidescu