Tradiții din bătrâni
ȘTIAȚI CĂ?
Acum un secol, tradiţia obliga tinerii căsătoriţi să-şi construiască o casă şi
să o sfinţească întru aşteptarea urmaşilor? Comunitatea participa cu daruri şi cu muncă neplătită la edificarea noii gospodării, iar tânăra familie era datoare să ţină tradiţia.
Tradiţiile legate de nunta şi de luna de miere a însurăţeilor de altădată sunt considerate de noile generaţii, cu fiecare zi care trece, tot mai puţin relevante şi tot mai ciudate.
Totul pare să fie învăluit, din varii motive, într-un soi de mister aproape de nepătruns, pe care generaţiile moderne ajung să-l asimileze cu un fel de ritual al triburilor de sălbatici, inadecvat vremurilor pe care le trăim.
Bucuria nunţii nu era doar un simplu chef cu prietenii (cum a ajuns mai nou), ci un moment în care comunitatea îşi arăta unitatea, solidaritatea, forţa.
De altfel, era de datoria socrilor mari să le asigure, cel puţin pentru o vreme, o locuinţă adecvată tinerilor căsătoriţi.
În majoritatea cazurilor, era dată cea mai bună odaie din casă, dar restul traiului era la comun.
Socrii mari le asigurau, de regulă, o odaie în casa lor, cu bucătărie comună, până tinerii îşi ridicau casa proprie.
În cazul în care situaţia o impunea, mirii putea merge şi în partea miresei şi a socrilor mici.
Era, însă, o ruşine. Satul accepta-e posibil ca mireasa să fi fost singură la părinţi, deci familia ei să aibă nevoie de mai mult ajutor la bătrâneţe-dar totuşi rămânea o pată pe imaginea cuplului.
Să te însori însemna să-ţi aduci nevastă în casă, nu să te duci în casa ei.
Luna de miere nu se făcea la Mamaia.
În accepţiunea bunicilor şi străbunicilor noştri, luna de miere nu era un prilej de cutreierat cluburile şi de chefuri cu prelungiri, ci momentul în care se punea bazele viitoarei gospodării, ce trebuia să dureze toată viaţa.
Luna de miere era pregătirea vieţii de mai târziu.
Se făcea o claca la framantat lut pentru noua casă cu rudele și vecinii.
Acestia veneau cu lumânare, cu un colac, cu găină friptă, iar cei care marcau locul şi trasau perimetrul casei trebuiau să chiuie şi să cânte.
Li se făcea şi masă. Când se puneau parii, iarăşi se tăia o găină în pragul uşii, ca să fie de bun augur, să piară relele, spuneau sătenii.
sursa:Facebook