Războiul și fonfleul
E cel mai dubios război din câte am auzit.
By Reacțiunea from FB
A început ca prelungire a operațiunii pandemice, într-un moment când se prăbușise încrederea publicului în versiunea oficială și în soluția salvatoare a vaccinului.
Lucru nemaivăzut, virusul a dispărut la ordinul lui Putin și omenirea a plonjat dintr-o operațiune psihologică în alta. Carantina, masca, dovada vaccinării au dispărut peste noapte când milioane de ucraineni fără mască au trecut granița în țările vecine, unde îi așteptau simpatizanți cu mască, din rândul celor care au crezut ambele isterii de presă.
Ambele operațiuni au fost precedate de evenimente reale.
Înainte de pandemie fusese prăbușirea creditării pe piața interbancară Repo, o prelungire a crizei din 2007, care avea nevoie de un pretext public pentru intervenția colosală a Fed. La farsa pandemică au participat cot la cot cu liderii vestici și Putin și Xi, ca și cum ar fi avut o coordonare de la un nivel superior, dictată de pericolul colapsului sistemului financiar global.
Remarcabilă a fost neparticiparea aliatului lui Putin din Belarus, Lukașenko, împreună cu câțiva lideri de prin Africa, între timp decedați.
Nici războiul din Ucraina nu începea din senin în februarie 2022.
În urmă, avea opt ani de război civil în Ucraina, care fusese montată de aliații occidentali să practice un ultra-naționalism radical, intolerant cu minoritatea rusă și pregătită pentru un război cu Rusia.
Lideri occidentali, ca Merkel și fostul președinte al Franței, Hollande, au recunoscut că Ucraina a semnat tratate de armistițiu cu regiunile separatiste cu intenția de a nu le respecta și pentru a câștiga timp să se pregătească de război.
Războiul din 2022 a debutat cu încercuirea Kievului de armata rusă, care părea capabilă de un război fulger, care să captureze capitala. Înclin să cred că aceea a fost o diversiune pentru adevăratul obiectiv, cucerirea regiunilor rusofone din sud. Alții spun că a fost o schimbare de plan sau că rușii se așteptau să fie primiți cu brațele deschise, ca eliberatori.
Au urmat câteva luni de război feroce, cu pierderi însemnate de vieți omenești, până Rusia a capturat teritoriul pe care îl controlează și acum. La sfârșitul lui Septembrie, regiunile au fost oficial anexate la Federația Rusă (Donețk, Lugansk, Herson, Zaporojie)
Chiar și în lunile când s-au disputat acele teritorii a nedumerit lipsa filmărilor de pe front, în condițiile în care zeci de milioane de localnici au telefoane cu cameră și aparatură de rezoluție înaltă. În paralel, liderii lumii apusene au transformat Kievul în loc de city-break și fundal pentru ședințe foto. Zeci de miliarde de dolari s-au revărsat dinspre SUA și UE către regimul Zelenski, depășind bugetul militar al Rusiei.
Uniunea Europeană a fost economic principala victimă colaterală.
Conducta care alimenta cu gaz ieftin Germania dinspre Rusia a fost distrusă, după cum amenințase însuși Joe Biden. Prețurile la energie au crescut considerabil după impunerea sancțiunilor, iar inflația a scăpat de sub control după trei ani de politici delirante și producție monetară.
Războiul a adus oficial cenzura în țările Europei și a fost însoțit de tentative de a menține starea de surescitare din timpul pandemiei. Unele au fost greu de crezut din start: am fost speriați că vor fi bombardate centrale atomice, că Putin va folosi arme nucleare, iar din partea cealaltă că s-au găsit laboratoare americane de bioterorism.
După distrugerea barajului, turiștii au fost alungați de pe litoral de zvonul că holera poate să izbucnească de la cadavrele celor luați de viitură. Ni s-a spus să stăm liniștiți că holera nu-i așa periculoasă ca gripa Covid. Dinspre Rusia eram speriați că vom îngheța în case la iarnă, în timp ce europenii ne îndemnau să facem duș câte doi. Retrospectiv, multe din știrile ultimului an se dovedesc bazaconii.
În mod special, după septembrie anul trecut, războiul a devenit o peltea în care nu se întâmplă mare lucru. Lipsa de acțiune e compensată cu petarde de presă și promisiuni de ambele părți că urmează o mega-ofensivă, ce nu s-a mai văzut. Tot de atunci, Putin a mobilizat vreo 300.000 de militari, care tot își leagă șireturile la bocanci și așteaptă pe banca de rezervă să intervină. Dar de luptat luptă cu infractorii Wagner, conduși de un oligarh cu cazier, din cercul lui – un tip care face clipuri pline de înjurături de pe front, poreclit „bucătarul lui Putin”.
S-au dovedit amăgitoare surse simpatizante ale Moscovei, ca Scott Ritter sau McGregor, care de jumătate de an susțin că armata Ucrainei e zdrobită și că urmează ofensiva pe tot frontul. Ba e noroi și se împotmolesc tancurile, ba că luptă cu tot NATO, ba să vină înghețul, ba să vină primăvara, ba să stea ploaia.
Același set de pretexte și dinspre sursele oficiale, care de mai bine de jumătate de an promit marea contra-ofensivă a Ucrainei. Ba vin tancurile Leopard, ba avioanele de vânătoare, ba rachetele. Generalii s-au făcut de râs cu predicții amăgitoare. Unii comentează în direct secvențe din jocuri video în care piloții de vânătoare se catapultează. Culmea culmilor, rușii îi așteaptă cuminți pe ucraineni să facă stadiile de pregătire de câteva luni prin țările NATO, să învețe să folosească tehnica, pe care o vor primii în lunile și anii care urmează.
Contra-ofensiva Ucrainei a fost un fiasco răsunător, după ce ni s-a descris în amănunt cum o să aibă loc și cum vor recupera tot, inclusiv Crimeea. Nu e clar dacă au reușit să cucerească măcar un sat amărât. Cine îi salvează din catastrofa de imagine? Bucătarul Prigojin, care cică dă o lovitură de stat cu un detașament de foști deținuți, porniți teleleu pe o autostradă. Insurecția lui Prigojin e un fonfleu de presă stil invadarea Capitoliului. Sunt șanse mai mari să moară Putin de cancer decât să captureze pușcăriașii lui Prigojin Kremlinul. Dar ceva audiență va face.
Dintre evenimentele reale ale războiului, aș pune – distrugerea Nord Stream și a barajului, ambele în defavoarea Rusiei, de către tabăra NATO – Ucraina. Cu victime mai puține, dar semnificativ, atentatul terorist de la Moscova, în care a fost ucisă fiica lui Dughin. De partea cealaltă, Ucraina a acuzat Rusia de masacre la Bucea și Mariupol. Primul a fost discreditat de felul în care Ursula a jucat scena uimirii cu sacii negri cu cadavre, care ar fi rămas pe străzi răzlețe câteva zile după retragerea rușilor, cât să-și facă șefa UE poze cu victimele. Sunt limpezi bombardamentele ruse contra infrastructurii de electricitate și luptele din zone locuite, care au produs milioane de refugiați.
Bahmut rămâne emblematic pentru întreg conflictul: o localitate fără însemnătate, în care au fost vărsate efective nenumărate și din care ambele părți au relatat luni bune luptele stradă cu stradă. Nu pot spune de ce e dorită prelungirea războiului, nici ce se așteaptă în culise sau ce s-a convenit deja. E posibil să fie în legătură cu evoluția impredictibilă a sistemului bancar mondial, dar pot fi și altele.
Marele pericol rămâne atragerea în conflict a țărilor NATO, cu Polonia și România sacrificate ca pioni într-un război prin intermediari. Singura parte care ar avea interesul să extindă războiul, pentru că nu-l mai poate duce singură, e Ucraina, de aceea sunt împotriva propagandei care ne cere să ne solidarizăm cu o țară ce ne-a fost ostilă cu toate ocaziile. Indiferent cât e făcătură și cât e realitate în acest război al slavilor, nu avem de partea cui să fim, pentru că niciuna dintre beligerante nu ne vrea binele. Și nu avem decât de pierdut, nimic de câștigat.