David Irving
Se pare că a murit marele istoric englez David Irving, în vârstă de 85 de ani, un om curajos, închis pentru încăpățânarea de a scrie ce a considerat el că e adevărul despre al doilea război mondial. Știrea s-ar putea să nici nu apară în presa ocupată să deplângă selectiv moartea deținuților politici doar din anumite regimuri.
În 1963, publica prima sa carte, „Distrugerea Dresdei”, despre un dezastru încă neintrat în conștiința publicului larg. Puțini știu că acel oraș era o bijuterie arhitectonică, fără importanță strategică și a fost bombardat metru cu metru, cam cum e acum bombardată Gaza, de aviația anglo-americană până când a rămas ruine și apoi o nouă serie de bombardamente a aprins ruinele și a provocat un fel de cazan de foc în care civilii au fost arși de vii. Nemții au estimat atunci la două sute de mii numărul victimelor, care au fost reduse la 25.000 în versiunea oficială actuală, pentru că acea cifră nu e fixată prin lege și istoricii au voie să o ajusteze după cum consideră.
În anii 70, începe seria de cărți despre al Treilea Reich. Unele din ele devin best seller-uri în Anglia. E elogiat pentru munca lui în arhive de AJP Taylor, o somitate a domeniului. E plătit atât de bine pentru cărțile pe care le scoate, încât își cumpără o vilă în luxosul cartier Mayfair din Londra, nu departe de Buckingham și hotelul Ritz. Își ia un Rolls Royce cu banii jos de la reprezentanță. Ar fi putut să continue să adune faimă și bani frumoși din scris, dacă nu devia de la narațiunea oficială.
Într-o dezbatere la televiziune despre biografia lui Hitler, unde era contrat de 3-4 istorici, i-a replicat trufaș unuia din ei: cărțile tale sunt scrise din alte cărți, ale mele sunt din documente!
La sfârșitul anilor 80, apare ca martor în procesul lui Eric Zundel din Canada, singura dată când s-a încercat o judecată pe fond a speței „negaționismului”. Respectiv, prin investigarea dacă afirmațiile sunt false sau adevărate, nu dacă sunt contrare liniei dictate prin lege. Procesul a fost pierdut atunci de Zundel.
În aceeași perioadă publică o biografie a lui Winston Churchill, în care îi demască implicarea în crimele de război și fanfaronada. (Churchill cunoștea din timp când urma să fie bombardată Londra, în urma spargerii codurilor de comunicații germane și se folosea de asta ca să își programeze plecările și momentele când anunța la radio că rămâne să lupte pe baricade.)
Uriașa editură McMillan încheie un contract cu el la începutul anilor 90 pentru Biografia lui Goebbels, dar renunță la presiunea lobbyștilor. E acuzat că a folosit selectiv jurnalul fostului șef al propagandei. Dar cartea stă mărturie pentru onestitatea istoricului englez, care nu ocolește să expună corupția din sânul conducătorilor naziști, crimele împotriva evreilor și adversarilor politici, fanatismul unor lideri care se sinucid după ce își otrăvesc copiii și pun să fie incendiați pe ruguri de inspirație păgână.
O dă în judecată pe activista Deborah Lipstadt, care îl acuzase de „negarea holocaustului” și în urma pierderii procesului, e condamnat să plătească 3,2 milioane de dolari editurii Penguin. Deși i s-a lipit eticheta de negaționist, Irving nu nega propriu-zis existența crimelor în masă cărora le-a căzut victimă un mare număr de evrei în al doilea război mondial.
Inițial, el contesta mai curând existența unui plan coordonat în acest sens și a unei comenzi de la vârf. S-a prezentat la un moment dat la o conferință a respectivei activiste și a fluturat din public un teanc cu bancnote, anunțând că oferă un premiu oricărui istoric care va produce un document care să dovedească ordinul direct al lui Hitler pentru „soluția finală”.
Mult mai târziu și-a completat teoria cu obiecții în privința existenței camerelor de gazare. Susține că Zundel l-a convertit din a fi „un credincios” într-un „necredincios” și că de atunci luptă pentru a demonta „cea mai mare minciună din toate timpurile”.
În 2005, e condamnat la 3 ani de închisoare în Austria pentru „trivializarea Holocaustului”.
Rivala lui, Deborah Liptadt, a comentat atunci: „Nu mă bucur când cenzura învinge și nu cred în câștigarea bătăliei prin cenzură. Calea de a-i învinge pe negaționiștii Holocaustului trebuie să fie prin istorie și adevăr.”
Sursa: Reacțiunea by Facebook
https://www.facebook.com/share/p/r9v56pSBksnRNCeV/