Doru's Blog
Caută după:

Se cere legalizarea pedofiliei!

By Iulian Urban

Asalt total asupra copiiilor!
Membrii comunitatii LGBTQ din San Francisco, cer sa se recunoasca ca DREPT LEGAL acela la…PEDOSEXUALITATE, adica sa se recunoasca ca este DREPTUL lor ca sa aiba relatii sexuale cu copii minori, si sa fie PROTEJATI PRIN LEGE de eventualele razbunari sau atacuri din partea parintilor acestora, considerand ca este DISCRIMINARE si HATE SPEECH faptul ca parintii isi invata copiii ca este gresit sa faca sex cu un adult.
Comunitatea LGBTQ pretinde faptul ca oricum ne vor converti copiii si ca ii vor „”intrebuinta”‘ la acte de PEDOSEXUALITATE, si ca sunt PROTEJATI prin legi de orice raspundere penala, ba dimpotriva, parintii care refuza sa fie de acord cu PEDOSEXUALITATEA sa fie trimisi la inchisoare.
Bun venit lume crestina, biserici, pastori, preoti care ati fost mult prea lasi sa aparati valorile crestine, familia crestina si Cuvantul lui Dumnezeu, in lumea satanica pe care prin atitudinea voastra ati creat-o, prin faptul ca nu v-ati opus si nu va opuneti cu orice pret acestui satanism feroce care va duce direct in iazul vesnic de foc!

Video: San Francisco Gay Men’s Choir Promises to Convert Your Children in Poor Attempt at Humor

Despre trans…

Copiii și transsexualitatea

În noiembrie 2020, este lansat documentarul „Transhood” care urmărește, pe parcursul a cinci ani, poveștile unor adolescenți și copii trans, dintre care cel mai tânăr are vârsta de 4 ani în momentul începerii filmărilor. Documentarul a fost foarte dezbătut în sfera publică din cauza a ceea ce unii consideră un tratament nepotrivit din partea părinților, care adesea încurajează un comportament trans.

Phoenix, un băiat de 4 ani, se identifică inițial prin termenul „băiat-fată”, permițându-i-se să poate haine feminine, dar, odată cu mutarea împreună cu bunicii și expunerea la ceea ce mama sa numește „un model masculin mai tradițional”, își revendică cu totul identitatea de băiat la vârsta de șapte ani; mama sa, înainte o înflăcărată susținătoare a cauzei trans, își schimbă și ea în mod radical percepția: „A fost o greșeală enormă. Copiii nu sunt trans. Phoenix e băiat, s-a născut băiat”.

Dar Phoenix reprezintă totuși un caz cu final fericit: lucrurile stau diferit pentru Avery, cel care apare pe coperta National Geographic din ianuarie 2017, peste care tronează titlul „Revoluția genului”. Avery, care susține că a știut că era fată încă de la patru ani, deși pare să nu poată explica de ce, apare în documentar ca activist al cauzei transgenderismului, participând la proteste și chiar publicând o carte pe temă. Dar sub masca entuziasmului său se ascunde o agendă înaintată de părinți. „Am făcut prea multe în lumea asta. Mi-a ruinat viața și acum întreaga lume va ști…îmi va face viața doar mai rea.”, afirmă Avery în zorii lansării cărții sale. Atitudinea sa apare mult mai optimistă odată ce activitățile publice încetează și se poate bucura pur și simplu de copilărie, făcând voluntariat la un adăpost de animale.

Un alt caz trist este cel al Jay – persoana care apare în imagine –, o fată ce își dorește o identitate masculină și care este susținută în această inițiativă de mama sa, Bryce. Mai târziu, și iubita mamei, jucătoarea de fotbal Laney, cu care Bryce se căsătorește și pentru a putea plăti pentru tratamentele cu hormoni ale lui Jay – fapt pe care cele două i-l fac cunoscut – îi susține și ea adolescentei tranziția medicală.

Într-un articol pentru The Federalist, Walt Heyer vorbește despre propria sa tranziție și detranziție, numind tipul de interacțiune din „Transhood” abuz. Heyer, încurajat în secret de bunica sa în copilărie să poate haine feminine, face operația de schimbare de sex la 42 de ani, pentru ca mai apoi să revină la identitatea de bărbat, opt ani mai târziu. Acesta susține că a fost „crescut și educat” (n.a., „groomed”) în mentalitatea trans de către bunica sa, într-un mod similar cu felul în care sunt tratați copiii din documentar. „Bunica era complet inconștientă de răul pe care îl făcea, îndoctrinându-mă să-mi placă să fiu fată în loc de ceea ce eram de fapt – băiețelul neîngrijit cu cizme de cowboy și blugii rupți”, afirmă acesta. „În retrospectivă, îi văd comportamentul ca abuz emoțional și psihologic, pentru că mi-a implantat ideea că voi fi iubit mai mult dacă voi fi fată.”

Deși unii părinți de copii trans se apără, susținând că inițial tranziția e socială, nicidecum medicală, pentru Heyer, copiii nu au capacitatea de a înțelege consecințele pe termen lung ale faptului de a trăi ca cineva care nu sunt. Dr. Michelle Cretella, director executiv al Colegiului American de Pediatrie, este de acord: „Adevărul este că mulți copii sub șapte ani încă se dezvoltă cognitiv. Când le spunem acestor copii…minciuna că ar putea să se fi născut în corpul greșit…, acesta este abuz psihologic, fiindcă le întrerupem dezvoltarea cognitivă și psihologică normală.” În plus, susține Heyer, documentarele și filmele de acest tip nu urmăresc dezvoltarea persoanelor implicate pe 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Adesea, efectele unei decizii atât de radicale sunt vizibile mai degrabă pe termen lung și foarte lung, decât într-un interval de câțiva ani.

Așa cum afirmă Jonathon van Maren într-un articol pentru First Things, chiar tratamentele presupus reversibile din timpul adolescenței, anume cele ce inhibă semnele pubertății, sunt ireversibile, având efecte negative pentru fertilitate, organele reproducătoare, corzile vocale sau densitatea osoasă. Și pentru van Maren, situația lui Avery este, spre exemplu, una în mod evident deplasată; el vede în afirmația mamei, „Se întâmplă să am o fată trans tomboy” (n.a., „tomboy” se referă la o persoană de sex feminin cu atitudini și înfățișare voit masculine), o explicație pentru comportamentul masculin evident al lui Avery.

Deși mișcarea trans mizează pe ideea de sănătate mentală, se pare că, așa cum subliniază o analiză realizată de Birmingham University pe 100 de studii de specialitate, nu există beneficii psihologice ale tranziției. Un alt studiu, unul din puținele ce analizează efectele pe termen lung ale acestei acțiuni, revelează faptul că aproape toți participanții clamnează atât o calitate mai scăzută a vieții, cât și efecte fizice negative în urma tranziției.

Deși drumul de reversie este unul dureros pentru părinți și copii, „așa cum ne arată «Transhood», toate curentele culturale le stau împotrivă”, mai notează van Maren.

Educatia sexuală!

By Cristina Elena Raducanu

Tovarășii de la putere care umblă cu educația sexuală în gură, de la trezire și până la culcare, și toți oenghiștii care-și dau ochii peste cap, jeluind soarta mamelor minore, să ne spună câți copii abandonează școala, câți n-au călcat niciodată pragul unei instituții de învățământ, ori îl trec din Paște-n Crăciun!
Să discutăm despre statisticile din care reiese că cele mai multe mame minore provin din rândul acestor categorii!
Dacă educația sexuală în școală ar fi soluția, cum ajungi cu ea la grupul țintă, în condițiile în care grupul țintă nu frecventează școala?!
Glăsuiți!
Cum faceți cu acei copii care nu vin la școală ori vin foarte rar?
Andrei este un adolescent de 14 ani care locuiește în satul bunicilor mei.
Provine dintr-o familie săracă, ambii părinți muncesc cu ziua ca să poată pune ceva de mâncare pe masă.
Andrei mai are un frate și două surioare mai mici.
Pe fetițe, el le-a crescut.
Indiferent unde ieșea, își lua și surorile cu el.
Pe una o căra în cârcă, iar pe cealaltă o ducea în brațe, Andreiul mic, (de pe la vârsta de 6 ani) obligat de împrejurări să devină om mare.
Coloana lui s-a deformat, iar acum umblă adus de spate.
Andrei nu știe să scrie și sa citească, n-a dat niciodată pe la școală.
La poarta lui Andrei n-a sosit nicio caravană de oenghiști să-i dăruiască haine mai bune, în locul celor jerpelite pe care le poartă, sau o pâine când el și frățiorii făceau foamea-n casă și cu atât mai puțin să-l întrebe de ce nu merge la școală.
Lui Andrei nu-i lipsește educația sexuală.
El are nevoie de EDUCAȚIE.
E plină țara de copii aflati in situații mai mult sau mai puțin asemanatoare, de copii care învață la lumina lumânării fiindcă n-au curent electric, de copii care, obositi să parcurgă zilnic zeci de kilometri până la cea mai apropiată unitate de învățământ, renunță la studii.
Acesti copii au nevoie să fie aduși la școală.
De preferat, tovarășilor de la putere, o școală cu toaleta în incintă, nu cu haznau-n fundul curții, în care cei mici să-și găsească sfârșitul, așa cum s-a mai întâmplat!
De EDUCAȚIE au nevoie toți analfabeții funcționali pe care-i scoate sistemul românesc de învățământ pe bandă rulantă.
De EDUCAȚIE au nevoie copiii aceia din cele 40 de licee din țară, in care promovabilitatea la BAC a fost zero.
Zero!
Peste aceștia doriți, „stimați” tovarăși, să veniți tăvălug cu educația sexuală?!
Copiii au nevoie de română, geografie, istorie, matematică, de cărămizile care constituie baza educației.
Când ridici o casă, nu-i pui mai întâi geamul la mansardă.
Și asta nu o spun pentru tovarășii de la putere al căror unic motiv pentru care le arde de introducerea educației sexuale în școli este evident: îi împinge Bruxelles-ul de la fund cu indicatorul LGBTQ si nici pentru putorile oenghiste mincinoase și ipocrite, care tot agenda LGBTQ o urmăresc, ci pentru oamenii de bună credință care încă mai trăiesc cu senzația că orele de educație sexuală în școli ar fi indispensabile și n-ar conține nimic nociv.
Deși, cât de naiv să fii să crezi că în șandramaua învățământului românesc care scârțâie din toate încheieturile, rotițele educației sexuale (presupunând că această educație ar fi benefică) se vor învârti ca unse?!
Cum să crezi că, deși toate celelalte probleme grave: abandonul școlar, analfabetismul, consumul de droguri din școli, lipsa infrastructurii, lipsa cadrelor didactice calificate si motivate să-și practice profesia, rămân nerezolvate, totuși cea a mamelor minore își va găsi leacul?
Realitatea privită fără ochelari roz este că tovarășii de la putere si susținătorii lor din lagărul România vor să mai bage un mort în casă.
Nu cum să se spele la fund, ce e menstruația și care sunt mijloacele de contracepție vor fi capitolele principale ale materiei, ci identitatea de gen și încurajarea plăcerilor sexuale încă de la vârsta la care copilul nu cunoaște că ceea ce ține în gură se numește suzetă, darămite să știe ceva despre ceea ce are între picioare.
Tot ce-i lipsește unei generații chinuite, cu masca la gură și dezinfectantu’n ghiozdan, privată de interacțiunea umană firească, alfabetizată cu porția, ca la alba-neagra, uite școala, nu e școala, având toate nulitățile date ca exemple de reușită-n viață, fără repere morale, debusolată, este să i se vorbească despre masturbare si despre faptul că își poate alege genul, ba chiar, de ce nu, și specia din care poate va visa cândva să facă parte.
Copilul, daca se poate, asa cum spuneam, din fragedă pruncie trebuie „educat” că e ok să fie ce vrea el: copac, delfin, ghei ori un borcan cu muștar.
Ati văzut vreodată câini care își îmbârligă cozile în intersecție, oprind circulația?
În ritmul în care avanseaza „progresismul”, mare minune dacă nu peste puțin timp ăștia de la butoane vor da o lege prin care va fi permis sexul în mijlocul drumului, pentru oameni.
Tovarășii țin morțiș ca generațiile care vin să fie de bestii, nu de oameni.
Cu cât mai multe bestii, cu atât mai bine!

Depopularea prin educație sexuală

“Revoluția permanentă, de Ninel Ganea

Starea democrației (românești) a fost ilustrată perfect de un flashmob pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli. Peste 65 de ONG-uri au semnat o proclamație care a scos în stradă aproximativ 18 persoane. Numărul ONG-urilor este impresionant, la fel ca și numărul participanților, chiar daca din alte motive, deși nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Dacă pierdem doar puțin timp și încercăm să vedem cine finanțează aceste asociații revoluționare vedem că de fiecare dată apar aceleași nume: ambasadele anglo-saxone și nelipsitul domn Soros. Aceeași Mărie cu alte pălării; însă aparența diversității și libertății trebuie menținută cu orice preț, prin multiplicarea trâmbițelor. Ministerul Educației nu a putut rezista unei asemenea presiuni venite din partea populației și a anunțat ONG-urile, în calitate de reprezentante ale poporului, că susține introducerea orei obligatorii de educație sexuală în școli. Astfel, devine o chestiune de luni până când copiii vor putea beneficia de piviliegiul promiscuității oficiale.
Argumentele susținătorilor educației sexuale sunt de două tipuri. Primul pune accentul pe o filozofie a drepturilor, iar cel de-al doilea atinge problemele de profilaxie (sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală, etc).
Invocarea drepturilor în cazul de față, “educația sexuală, un drept”, este de-a dreptul caraghioasă, din moment ce școala este obligatorie, iar părinții nu au niciun cuvânt de spus cu privire la ceea ce li se predă copiilor lor. Statul îți ia de la trei sau patru ani copilul de acasă, ți-l vaccinează, apoi îl trece prin ședințe de ideologie sexuală și (corectitudine) politică, după care te învață să reciți cu abnegație și talent că tot ceea ce s-a întâmplat cu tine și copilul tău a fost o exercitare plenară a unui drept ancestral înscris în marea carte a Naturii. E o ilustrare tipică de dublu limbaj orwellian; singura dilemă serioasă rămâne când vom trece definitiv de la modelul Huxley la modelul Noi trecând bineînțeles prin 1984.
Pe de altă parte, educația sexuală în școli sfidează orice istorie relevantă și e o întrebare oarecum retorică de ce și-ar lăsa părinții copii pe mâna unor necunoscuți care să le vorbească de pe la șapte sau opt ani despre meritele masturbării, de pildă.
Însă, pentru susținătorii obligativității materiei, educația sexuală nu este neapărat despre asta, ci despre evitarea unor probleme, despre descoperirea sinelui, despre imagine, etc. Într-o țară ca România, cu statistici apocaliptice în ceea ce privește avortul, sarcinile nedorite sau bolile cu transmitere sexuală, nimic nu s-ar impune mai necesar decât un program masiv de educație sexuală, conform manifestului redactat de ONG-uri.
Totuși beneficiile igienice ale educației sexuale nu reies deloc atât de clar în evidență, precum lasă să se înțealeagă avântul revoluționar al “societății civile”. În fond, e contrar oricărei logici. Dacă vrei ca un copil să evite relatiile sexuale îndoielnice, nu te apuci să-i vorbești de la cinci sau șase ani despre cum trebuie folosit prezervativul, la ce e bună pastila de după sau anticoncepționalele și nici nu-i inunzi imaginația cu materiale sexuale explicite. Însă, potrivit noilor ideologi, doar prin terapii sexuale de grup coordonate după manuale realizate de specialiști și experți, omologate de ministere și asociații de profil, se poate realiza dezideratul unei lumi mai bune din punct de vedere sexual, orice ar însemna asta… deși în practică știm cu toții ce înseamnă.
Jacqueline Kasun a scris o carte excelentă despre “războiul împotriva populației”, dus mai ales prin intermediul propagandei sexuale. Documentată cu numeroase studii empirice, cartea spulberă rând pe rând miturile privind efectele pozitive ale introducerii educației sexuale și relevă fără ocolișuri adevărata miză: distrugerea familiei și reducerea populației. De pildă, programele USAID pentru Costa Rica sau pentru Iran în vremea șahului erau condiționate în mod explicit de introducerea educației sexuale în școli ca o măsură de a stopa creșterea populației. Apoi declarațiile oficialilor responsabili de implementarea terapiilor colective nu lasă loc de îndoieli cu privire la adevăratul scop urmărit. Lester Kirkendall, unul din fondatorii Consiliului pentru Informare și Educare Sexuală, afirma fără ezitări că “educația sexuală este în mod limpede legată de planificare familială și de reducerea populației”. Implicarea masivă a organizației eugeniste Planned Parenthood în programele de educație sexuală e încă un indiciu privind direcția spre care se mișcă lucrurile.
Deloc surprinzător, relevă studiile citate de Kasun, investițiile masive în educație sexuală nu au dat rezultatele dorite, în sensul în care au sporit numărul de sarcini neplanificate și avorturi. În mod firesc, copiii care sunt expuși la propagandă sexuală de la vârste fragede au un comportament sexual iresposabil, cu sau fără protecție, dar mai degrabă fără. Însă rezultatele unor studii pot fi contrazise de alte studii și chiar dacă nu sunt contrazise, ele pot fi luate drept argument pentru investiții mai mari. Logica este următoarea: dacă educația sexuală nu și-a îndeplinit scopul de a reduce numărul avorturilor (să admitem pentru moment că acesta ar fi scopul), înseamă că nu s-a făcut suficientă educație sexuală. Așa că trebuie mai multă propagandă și mai multă îndoctrinare juvenilă.
Unul din exemplele favorite ale susținătorilor educației sexuale îl reprezintă Olanda, o țară unde educația sexuală obligatorie începe pe la vârsta de patru ani, iar stasticile legate de promiscuitate relevă o imagine luminoasă. Însă explicația mecanică “educația sexuală încurajează responsabilitatea”, ignoră predarea obligatorie doar a biologiei sexuale, structura încă tradițională a familiei batave, rolul decisiv al mamelor (foarte multe joburi part-time) în educație și, mai ales, studiile recente, care relevă o incidență din ce în ce mai ridicată a comportamentelor sexuale riscante. Dar dacă bătălia s-ar dar pe argumente, disputa ar fi trebuit de mult tranșată…
O modalitate mai facilă și, în fond, mai adecvată de a privi problema educației sexuale o constituie recursul la istorie. Așa putem observa și cine sunt apostolii emancipării și obiectivele lor. Or, din punctul acesta de vedere, un rol proeminent îi revine marxistului maghiar Georg Lukacs, cel care a deținut funcția de comisar pentru cultură în regimul comunist al lui Bela Kun și care a introdus educația sexuală în școli. Adică, lecții despre dragostea liberă, depășirea prejudecăților, lucruri fine… “Văd în distrugerea revoluționară a societății singura soluție la contradicțiile epocii…O răsturnare de proporții a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori și crearea altora noi de către revoluționari”, scria Lukacs, pentru care întrebarea fundamentală era “cine ne va salva de civilizația occidentală?”. După prăbușirea experimentului Kun, Lukacs a căpătat faimă în calitate de ideolog al Școlii de la Frankfurt, iar de aici moștenirea culturală i-a fost transferată în SUA de unde se întoarce astăzi triumfătoare în Europa de Est.
Lukacs nu a fost singurul comunist implicat în revoluția sexuală. Alexandra Kollontai, de exemplu, a făcut tot posibilul să inaugureze în URSS primul paradis erotic, dar rezultatele au fost atât de proaste încât l-au determinat pe Lenin să se dispenseze de serviciile feminismului roșu. În fine, conjucția sexului cu politica nu este vreo găselniță, ci o strategie revoluționară clasică, ilustrată din plin în scrierile lui Rousseau, ale divinului marchiz, Shelley sau Godwin, pentru a aminti doar câțiva. Diferența funamentală față de trecut constă în aceea că atunci lunaticii de tipul acesta, indivizi cu probleme și biografii pestriție erau marginalizați, în timp ce astăzi, ideile lor sunt celebrate și au devenit politică de stat. Revoluția nu s-a oprit nici in 1789, nici în 1917 și nici în 1968, iar experimentul continuă bine-merci sub falanga cool a ong-urilor.
Pentru părinți urmează vremuri din ce în ce mai grele, dar încă există soluții accesibile. Educația acasă poate fi realizată legal, mai există câteva școli confesionale, nu e totul pierdut. Însă problema fundamentală rămâne confortul personal și idealurile ultra materialiste care fac teribil de ușoară munca revoluționarilor sexului.”

Pleacă?

Pleacă și Ungaria din UE ?
🔴„Avem o problemă serioasă aici”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, referitor la relația Uniunii Europene cu primul ministru al Ungariei, Viktor Orban. 🔴Controversatul prim-ministru olandez Mark Rutte, unul dintre cei care s-au opus, fără nici o justificare legală, și intrării României în spațiul Schengen, și-a permis să afirme nici mai mult, nici mai puțin că „Ungaria nu mai are loc în Uniunea Europeană„.

🔴Rutte a cerut șefului guvernului de la Budapesta să urmeze exemplul Marii Britanii și să inițieze, în contextul în care nu dorește să respecte valorile europene (?!), procedura de ieșire din Uniune, în temeiul articolului 50 din Tratatul UE. Asta în condițiile în care UE nu ar avea propriile mijloace de a exclude un stat membru „nepopular” (?!).
🔴Ruptura dintre Ungaria și Uniunea Europeană pare profundă și nu sunt semnale că părțile sunt dispuse la concesii, negocieri și compromisuri. Dovadă stau și cele șapte teze, expuse recent de Viktor Orban, care contrastează cu pozițiile oficiale ale Uniunii Europene și marchează o poziționare, aparent „fără întoarcere”, a guvernului Viktor Orban.
– „Ne îndreptăm spre o Uniune Europeană imperială, în locul unei Europe a națiunilor”, afirmă Orban. La Bruxelles se construiește un „superstat european” cu care Ungaria nu este de acord.
– „Bruxellesul este guvernat astăzi de cei care văd în integrare nu un mijloc, ci un scop, motiv pentru care nesocotesc interesele naționale și valorile tradiționale”.
– ”O bună parte din puterea Bruxellesului a fost cedată unor rețele organizate și controlate din afara Europei, în special rețelei Soros și Partidului Democrat din America.

🔴Asta a fost posibil prin transformarea Comisiei Europene, care trebuia să fie ”neutră politic”, într-un „organism politic” care produce ”rapoarte privind țările membre ale Uniunii”.

🔴„Aceste rapoarte de țară nu se întocmesc pe baza opiniilor statelor membre, ci pe baza rapoartelor unor ONG-uri, organizații ale pseudo-societății civile, ale căror informații și opinii evaluează guvernele naționale alese democratic și le penalizează pe cele care nu le plac”. Ungaria consideră toate acestea drept un ”abuz de putere” al Bruxellesului.
– ”Dacă nu vor fi reușite economice de care să se bucure toate țările membre, UE se va prăbuși”, spune Orban. ”Credem că UE trebuie să sprijine doar politicile care se axează exclusiv pe succesul economic al tuturor. 🔴Astăzi, Bruxellesul se luptă cu propriile țări membre : le dă lecții, le constrânge, le pedepsește, cu alte cuvinte face abuz de putere și, făcând asta, se autodistruge”,
– ”Următorii zece ani vor aduce provocări periculoase : 🔴mișcări de populație, migrație, epidemii și pandemii. Pentru a proteja identitatea națională și constituțională a statelor membre, trebuie creată o nouă instituție, care să implice curțile constituționale naționale”,
– ”Parlamentul European a demonstrat că este o fundătură pentru democrația europeană, afirmă Ungaria. De aceea, 🔴

trebuie întărit rolul parlamentelor naționale, care să trimită ele reprezentanți în Parlamentul European, la fel cum se întâmpla cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

🔴În plus, parlamentele naționale ar trebui să aibă dreptul de a opri procesul legislativ al UE, dacă consideră că el reduce competențele naționale”.
– Ungaria mai solicită și includerea Serbiei în UE. „Aderarea Serbiei la UE este mai mult în interesul UE decât al sârbilor.

🔴Acest lucru trebuie recunoscut de către UE iar Serbia trebuie primită în Uniune”.
🔴„Ni se dă o ocazie să oprim sovietizarea UE și să nu permitem ca Bruxelles să devină Moscova”, susține Viktor Orban. Țările Europei Centrale s-au raliat în jurul Poloniei pentru ultima bătălie a Războiului Rece, în 1989-1990. ”Noi am fost acolo. Știm că libertatea nu a venit la noi, ci am luptat pentru ea. Comunismul a fost îndepărtat, noi l-am îndepărtat. Sovieticii nu au plecat, i-am dat noi afară. Cu pricepere, fără vărsare de sânge, cu curaj, i-am dat afară. Astăzi încă suntem ceea ce eram atunci – ultimii luptători pentru libertate ai Europei”, a declarat premierul Ungariei.
Citiți articolul integral pe „Calul Orb” și distribuiți. – https://calulorb.ro/pleaca-si-ungaria-din-ue/?fbclid=IwAR09de3vXiZ4DA7Aqk83EmEl6m8hSU9z_Ax6LFMH72s5sEioOwmXQIwCnk8