Zombificarea furnicii
Elementul de zombificare
În zonele tropicale şi cald-temperate există un fel de fungus (Ophiocordyceps Unilateralis – pe scurt; cordyceps) care poate controla mental furnicile. Nefericitele furnici iau contact cu sporii ciupercii plimbându-se neştiutoare în căutarea hranei pe solul pădurii. Apoi fungusul se infiltrează în corpul furnicii şi invadează treptat toate țesuturile acesteia. Însă tinta sa este precisă: creierul… Ajuns în encefal, cordyceps preia controlul asupra insectei! Furnica parăseşte colonia şi caută locuri propice pentru dezvoltarea ciupercii; de regulă frunze aflate la 25 – 30 cm înălțime fața de sol în locuri umbroase şi umede. Apoi muşcă cu o forță neobişnuită nervura principală a frunzei. Imediat ce face acest lucru, cordyceps eliberează o substanță care paralizează complet corpul frurnicii. Insecta rămâne ataşată puternic de frunză, incapabilă de a mai face vreo mişcare. Va muri lent, într-o perioadă de câteva zile, în timp ce fungusul o va mânca. De vie. Începând cu creierul. Apoi ciuperca va creşte în carcasa nefericitei insecte… va elibera alți spori… care vor cădea pe sol… şi vor infecta alte furnici. De îndată ce le pătrunde în creier, cordyceps preia autoritar controlul asupra acestora. Unicul scop al furnicilor parazitate este să răspândească ciuperca. Uneori poate infecta şi transforma un întreg muşuroi într-o masă amorfă de furnici-zombi…
Ştiți de ce v-am spus povestea asta înfiorătoare? Pentru că în societatea umană există element care se comportă la fel ca şi cordyceps… Ați ghicit; mă refer la propagandă! De îndată ce aceasta pătrunde în creierul unei ființe umane, se instalează la control. Exact precum fungusul despre care vorbeam mai devreme. Acea ființă umană începe să acționeze în beneficiul ideilor care i-au fost inoculate prin propagandă. Va răspândi cu convingere şi fervoare principiile formulate de propagandă… şi, la nevoie, va muri apărându-le. Foarte multe persoane au murit de-a lungul istoriei pentru instaurarea unor regimuri politice oribile… dar bine promovate din punct de vedere propagandistic. Rezultatul este aproape identic cu infestarea cu cordyceps; persoana convinsă de propagandă devine un fel de zombi. Aceasta va executa fidel agenda ideologiei care se ascunde în spatele propagandei. Este sub controlul acesteia… şi va muri pentru aceasta. Lent. Mâncat de viu. Începând cu creierul. Răspândind mai departe moartea din interiorul său. Exact ca o furnică infestată cu cordyceps.
Uitați-vă cu atenție în jurul vostru. Nu cumva vi se pare că la ora actuală întreaga planetă se comportă ca un muşuroi de furnici în care se răspândeşte elementul zombificator? Priviți oamenii care au fost infectați cu ideile propagandei medicale din ultimul timp. Nu cumva vi se pare că acționează exact ca nişte furnici-zombi? Ei bine, ne aflăm doar începutul fenomenului… habar n-avem dacă „muşuroiul” acesta, căruia îi spunem cu pretenție; civilizație, va supraviețui…