Criza gunoiului giurgiuvean

Am publicat rezultatele FINALE ale sondajului referitor la criza gunoiului și, mai ales, la dublarea taxei de habitat.
Pot fi vazute aici.
Respondenți în număr de 164…
Doar 1,2% din numărul de locuitori.
Iar în municipiul Giurgiu, la nivelul anului 2024, erau înregistrați un număr de 51.149 locuitori.
Nu sunt absurd și înțeleg că nu pot răspunde toți, este o aberație, dar un minim de 3000 de răspunsuri era acceptabil. De ce?
Un calcul simplu arată la 3000 de respondenți însemna un număr real de persoane de 12000, la o medie de 4 per locuință, iar procentual însemna cam 25% din populația municipiului.
La care adunăm și bazinul de votanți ai PNL, care află în jurul la 3000 de persoane (bugetari+familia+rude), și care sunt și ei loviți de măsurile de austeritate anunțate dar din motive evidente nu au participat la sondaj, ajungeam la 15000 persoane reale interesate, deci eram la 29-30%, adică o treime din populație și sondajul era obligatoriu luat în calcul.
Rezultatele nu pot fi modificate în soft!
Așa cum am arătat la începutul sondajului, dacă ați citit cele scrise de mine, ați fi văzut că sondajul este TOTAL ANONIM!
Vă comunic pe această cale că eu folosesc un program de sondaje profesional, cu licență cumpărată, care este instalat, și primește răspunsurile dvs, pe serverul meu personal, iar acest soft colectează DOAR adresa MAC a PC-ului sau a smartphone-ului de pe care s-a completat sondajul, pentru a nu se putea completa de mai multe ori sondajul de pe acel dispozitiv.
Dragii mei, cam asta este cruda realitate din urbea noastră!
Nu mișcați nici un deget în apărarea voastră iar asta arată celor de la conducerea orașului că puteți fi COCOȘAȚI de taxe și impozite că voi sunteți doar Zmei de Tastatură…
Cu respect,
Cel care a dorit să vă ajute,
Consilier Juridic Doru Piroi