Remember din pandemie…

By Madalin Pribu

Cum sunt asasinati romanii (si probabil metoda e aceeasi in toata lumea) in spitale, la ATI:
Profesor dr. Gabriel Lupan
„La ora actuala suntem sub asediul Fortelor Speciale

ATI la comanda generalului Arafat!
Asediul asta a fost pregatit, asa cum trebuie sa faci cand pregatesti un asediu, din timp. Ai nevoie de personal specializat si de tehnica militara, de tehnica de lupta!
Sunt 20 ani de cand auzim numai „Centrul de formare de la Tg.Mures”, „Centrul de formare Prim-ajutor, Anestezie Terapie Intensiva” din cadrul retelei de detasamente de pompieri din tara de situatii de urgenta. Acolo faceau racolarile, faceau cursuri de prim-ajutor pentru civili si cei mai buni erau trimisi la Tg. Mures. De 20 ani se tot formeaza personal in tara asta ca noi numai asta auzim, „Medicina de Urgenta – ATI”, de parca romanii ar fi in zona de razboi, parca am fi pe frontul de vest.
Am uitat ca noi suntem primii la oncologie, la cancer de copii, la cancer, obezitate, boli metabolice, autism… nu, domnule, medicina de urgenta!
Ma intrebam, domnule, dar ce se intampla, domnule? Se pregatea! Omul asta se pregatea din timp! Cine l-a plantat aici si l-a eternizat in Romania, l-a si finantat, n-a facut SMURD-ul ala din banii lui, ci din bani europeni care pana la urma se pare ca sunt din banii lui Soros. Personal, si-a facut! Acum mai e nevoie de tehnica militara. Asta si-a adus salvari, ventilatoare si alt gengam de aparatura medicala. VENTILATOARELE SUNT GHILOTINELE LUI. Sunt tancurile lui de ucis!
Sigur ca in clipa in care ai facut un protocol pentru covrig, care presupune automat sa pui pacientul pe ventilator, pacientul ala trebuie sa indeplineasca 2 conditii. Prima e sa nu respire singur, pentru ca nu poti respira si tu, si masina! Deci, respiratia trebuie suprimata! Ori in clipa in care un om nu mai respira singur, ala nu mai e constient. Deci, al doilea lucru – pacientul trebuie sa fie inconstient. Nu se duce nimeni la spital inconstient.
E, aici esti deja la mana lor. AICI APARE SMECHERIA!
Daca ai dispnee, dificultati in respiratie datorata scaderii suprafetei de schimb la nivelul alveolelor pulmonare, respiratia nu se va opri! Tot nu se va opri! Ei trebuie sa-ti opreasca respiratia ca sa te puna pe ventilator! Revin la chestia asta.
Este incriminat oxigenul. Trebuie sa fac o paranteza. 90% sunt sigur ca este exact asa cum spun pentru ca este o metoda ieftina.
DAR LUMINA CU ADEVARAT NU SE VA FACE PANA NU VA VORBI CINEVA DIN ARMATA ATI A GENERALULUI ARAFAT.
Este incriminat oxigenul. Oxigenul e un gaz respirator, face parte din amestecul de gaze pe care îl respiram, care se numeste aer. Are un procent de 21% și în aer mai avem 1% dioxid de carbon și restul e azot și un procent infim de gaze rare, deci vorbim aici de o presiune parțială a oxigenului de 0,21%. Presiunea parțială a unui gaz dintr-un amestec de gaze creste și el dacă creste presiunea întregului amestec. Confom legii lui Dalton, presiunea unui amestec de gaze, deci a aerului, este egala cu suma presiunilor parțiale a gazelor din amestec și atunci presiunea aerului aici pe pământ de o atmosfera e egala cu suma presiunilor parțiale a oxigenului si a azotului și a dioxidului de carbon.
Fiecare gaz la o anumita presiune parțială devine toxic, ai probleme. Presiunea parțială a oxigenului devine toxica dacă creste de la 0,21, cât avem acum în aerul respirator. La 1,6 – 1,8, deja te omoară. Nu se poate face asa ceva nici măcar dacă administrezi oxigen pur, dacă ii dau oxigen pur va avea presiunea 1, va fi suta la suta, ori eu trebuie sa ajung la 1,6 – 1,8 ca să îl omor.
Pentru asta trebuie sa fac doua lucruri. Ori îl bag în barocamera, ori îl bag sub apa. Dacă ii dau sa respire oxigen pur și îl bag la 6 metri sub apa, acolo va avea 1,6 presiune. La 8 metri e mort, dar moare repede pentru ca oxigenul e neurotoxic.
Ori, ei nu te baga in barocamera, te baga pe ventilator, și atunci dacă protocolul cere sa te bage pe ventilator, primul lucru trebuie sa te adoarmă. Nu e o problema, iti dau un hipnotic, un sedativ, etc. Dar respirația continua, respirația nu se opreste dacă dormi pentru ca exista automatism dictat de impulsurile din centrul respirator, din bulbul cefalic către mușchii respiratori. Atunci ce îți dau: îți dau un produs folosit în anestezie care taie legătura, influxul nervos dintre bulbul cefalic și mușchii respiratori.
Se folosea esmeron. E, în clipa aia ai adormit Nici nu mai respiri și atunci deja respira mașina în locul tău, pot sa te bage pe ventilator. E, în clipa aia ești al lor! In mod normal, daca dai oxigen pur pt. o perioada scurta de timp, nu se intampla nimic, 15 – 30 de min. e ok, limita medicala pentru administrarea de oxigen pur este de 24 de ore pentru ca oxigenul e un gaz coroziv, produce arsuri. Dacă pe ei i-ar fi interesat sa-ți dea doar oxigen, ți l-ar fi dat pe masca, fără sa te intubeze sau sa te pună pe ventilator. Ți l-ar fi dat pe masca, dar pe masca tu ești conștient, ori dacă tu ești conștient și trece o ora, doua și tu ești tot pe oxigenul pur, în prima faza e benefic și simți o senzație de relaxare, de odihna, dar dupa aceea, capacitatea sângelui de a îl asimila se pierde și incet-încet te sufoci. Ori, dacă tu stai pe masca pe oxigen si zici, „domne, ma sufoc”, atunci ei trebuie sa îți dea masca jos și îți revii.
E, pentru chestia asta te-au trecut pe ventilator și atunci tu nu mai poți sa mai zici „domne, ma sufoc”! Și atunci te sufoci. De ce? Faci edem pulmonar. Exact ca și când te arzi și se face basica cu apa. Oxigenul este coroziv, arde țesuturile, de aia se da pe masca barbotat prin borcanul ala cu apa, sa fie umed. O sa vedeți ca acolo unde vine țeava de oxigen la nas, apare arsura. Același lucru se produce in plămâni, îți arde plămânii, se face edem pulmonar, se strânge lichid în plămâni și nu se mai face schimbul de gaze, deja orice ti-ar da, nu se mai face schimbul de gaze. Și nu numai orice ti-ar da, din punct de vedere al dinamicii respiratorice, al dinamicii gazelor, indiferent ce amestec îți dă, ești gata pentru ca nu se mai face schimbul de gaze, ci și orice ti-ar da din punct de vedere medicamentos, orice antibiotic, orice antiviral, la revedere, tu tot te sufoci!
E, l-a adormit, l-a intubat, i-a dat oxigen pur sau altceva (dar cel mai ieftin e cu oxigen pur și nu bate la ochi), l-ai ținut pe oxigen pur, i-au ars plămânii, de aia s-au interzis autopsiile, și ala s-a sufocat în somn și în 24 de ore ești mort. Asta a fost, dar pana nu vorbește un medic (au fost bine de tot furajati, salariile ca în Germania, i-au cumpărat, le-au cumpărat tăcerea, i-au format și le-au cumpărat tăcerea), nu se va face lumina.
Eu ce va pot spune, eu va vorbesc acum ca profesor universitar, va vorbesc ca instructor de scufundări, ma pricep la respirație sunt și instructor oxygen-provider, instructor de scuba, la dinamica respiratorie nu am probleme. Sigur ca eu nu va pot lamuri în ceea ce privește detaliile medicamentoase. Eu pot sa va spun de ceea ce au nevoie, dar nu o sa va pot spune produsul medical, sa va spun, domnule, au nevoie de ceva care suprima influxul nervos de la centrul respirator cefalic la mușchii scheletici, automatismul respirator, ca-i spune esmeron, ca-i spune altcumva, asta nu mai contează, dar asta e mecanismul, nu ai tu ce sa bagi pe ventilator un om care respira singur oricât ar fi de încărcați plămânii! Pentru ca aici e manualul doctorului Iuliu Hațeganu unde spune clar ca omul poate trai și cu o cincime din suprafața respiratorie. Deci, din 5 lobi pulmonari, 3 pe dreapta și 2 pe stanga, ca-i inima, dacă scot 4, omul tot trăiește. Dar la pat, nu mai poate face efort ca nu mai are suprafață de schimb alveolo-capilara. Apare dispneea, dificultatea în respirație numai când incepe sa facă efort.
Dar un om care vine pe picioarele lui și acuza dificultăți respiratorii, l-ai adormit, l-ai împachetat frumos, i-ai dat esmeron, i-au oprit respirația, l-ai băgat pe ventilator pe oxigen pur, în 24 de ore e gata! Salut, a murit de * (virusul magic), case closed, asta e firul.
Deci, astea sunt asasinate, crima cu premeditare, cum vreți voi, deși fiind stare de război, asta e stare de război, suntem sub asediu, vorbim de crime de război, crime împotriva umanității, gândiți-vă ca dacă într-un rahat de oraș cum e Sibiul, au undeva la peste 500 de morți, va dați seama că probabil vorbim de 5.000 – 6.000 de morți sau mai mulți, asasinați.
Sigur ca aia se zbat, ați văzut ca i-au legat de pat, v-am spus, principala problema este ca Universitatea nu formează caractere, dar vad ca nu formeaza nici oameni inteligenti, un medic e liber sa adopte ce protocol considera el, nu-l comanda nimeni, chiar atât de tampit sa fie sa nu știe lucururile astea? Chiar atât de mulți sa poți cumpăra cu bani și pentru cât timp??? Când se termina banii, ce o sa se întâmple???
Gândiți-vă foarte bine, nu folosesc cuvintele în mod gratuit, suntem sub asediul forțelor specie ale lui arafat. Nu va pot spune exact cine e asta, cine l-a pus aici și de ce, lucruri similare se întâmplă în toată lumea, dar noi avem problema cu ce se întâmplă la noi. Asta trebuie eliminat, asta e președintele Romaniei, arafat.
Arafat conduce România, de fapt, trebuie eliminat cu orice preț, e un pericol pentru siguranța naționala și pentru integritatea biologica și morala a poporului roman, atâta cât a mai rămas din el, deci este alerta roșie, extrema urgenta, trebuie scăpat de asta prin orice mijloace pentru ca nu se va duce de acolo, are profilul psihologic judiciar al criminalului în serie!
Fiți binecuvantati și aveți grija sa nu alunecati.

Abonează-te la articole de calitate premium, necenzurate!
Spor la distribuit!