Despre oameni inteligenți…

Istoria unui om idiot
În lumea noastră actuală se pune mare preţ pe competenţele intelectuale ale indivizilor, cele reprezentate prin vestitul IQ, iar persoanele care au un IQ ridicat sînt urcate în slăvi, apreciate şi recompensate pentru prestaţia creierului lor. În acelaşi sens, competenţele matematice, logice, şi tehnologice sînt apreciate mult mai puternic decît cele care ţin mai degrabă de sentimente şi emoţii, acestea fiind un fel de lucruri care-s pentru femei, nu pentru bărbaţi adevăraţi.
Se vede acest lucru în distribuţia orelor din programa şcolară. Se face o oră de psihologie şi una de filozofie cîndva, tîrziu pe la liceu, în timp ce matematică se face aproximativ de 50 de ori mai mult. Acest lucru provine din dorinţa structurilor de la conducere de-a avea o populaţie suficient de competentă încît să poată construi armament pentru distrugere în masă şi suficient de dezechilibrată mintal încît să dea cu bombele în capul la altor oameni. Orice persoană dotată cu empatie şi învăţată să o extindă la presupuşii inamici, care conform legilor biologiei sînt tot fiinţe umane, va înţelege că războiul este o boală a speciei noastre, nu doar cel militar dar şi alte forme de război care pot fi chiar mai devastatoare decît bombele şi gloanţele. A trimite pe un om la moarte sau a trimite să-l omoare pe altul, este una dintre cele mai  evidente incompetenţe mentale, este o decizie tîmpă, care nu poate proveni decît dintr-un creier posedat de teroare şi adus la stadiul la care creierul funcţionează în reptile atunci cînd acestea sînt ameninţate de moarte. Singura situaţie în care oamenii recurg la violenţă este atunci cînd le este frică, nu se simt în control şi nu au disciplina necesară pentru a se autoregla emoţional, nu atunci cînd sînt stăpîni pe situaţie.
Am selectat pentru demonstraţa pe care vreau să o fac, pe un individ care a avut IQ-ul exact cît mi-a ieşit mie cînd l-am măsurat ultima data – 138 – ceea ce este foarte mult. Pe cît de mult este, pe atît de stupidă este părarea că un astfel de IQ mare îţi foloseşte la vreun lucru bun. Îţi foloseşte la ceva bun dacă ai echilibru psihologic şi disciplină emoţională, iar dacă eşti dezechilibrat emoţional atunci cu cît ai IQ-ul mai mare cu atît reprezinţi un pericol mai mare pentru societate. Aşa pericol social a fost numitul Hermann Goering, una dintre căpeteniile naziştilor, un om foarte capabil, foarte ordonat, foarte motivat, foarte inteligent, provenit dintr-o familie de aristocraţi; aviator militar, comandant militar, vice cancelar al Germaniei, preşedinte al parlamentului şi al doilea om după Hitler în Germania nazistă. Cum să nu fie deştept un om cu asemenea realizări?

Istoria lui Goering este plină de învăţăminte. Acest om şi-a pus toate capacitaţile intelectuale în slujba unui scop falimentar, el ajungînd pînă la urmă să se sinucidă în închisoare, exact înainte să fie programat pentru execuţie, după ce războiul pe care l-a adus pe capul comuniştilor s-a întors împotriva lui. Angajamentul său a fost angajamentul nazist, acela de-a îmbunătăţi specia umană prin exterminarea celor inferiori, nenorociţi şi slabi. Dacă ies acum pe uşă, prind un om al străzii şi-i dau un glonţ în cap, asta mă face mai bun? Dacă văd un animal rănit şi calc peste el asta mă face să progresez, să mă dezvolt personal? Sigur că nu devin mai bun, ci devin mai rău, asta este evident, însă nu a fost evident nici pentru inteligenţa extraordinară lui Goering şi din păcate nu este evident pentru foarte mulţi oameni din ziua de astăzi, care au cam acelaşi tip de discurs, doar că puţin mai adaptat la cerinţele epocii. Toată Europa a fost distrusă de către aceşti oameni dezechilibraţi emoţional şi cu IQ-urile foarte ridicate.
Cînd treci prin istorie şi iei în vizor toate atrocităţile, dezastrele şi catastrofele cauzate de către noi înşine asupra noastră nu ai cum să nu observi că niciodată acestea nu au fost cauzate de către proşti ci doar de către nişte oameni foarte inteligenţi, foarte intelectuali. Proştii sînt inofensivi, un retardat mintal este atît de prost încît ar fi imposibil să te poată omorî, nici măcar nu ştie cum se utilizează toporul, IQ-ul său e o nimica toată. Cu cît e mai prost cu atîta e mai pacifist. Ar trebui să apreciem acest lucru atunci cînd ne uităm la proşti, şi sentimentul de securitate pe care ni-l oferă să ne ajute să avem grijă de ei cu toată responsabilitatea, ca şi cum am avea grijă de nişte sfinte simboluri ale păcii.
Eu unul, tot aşa am fost învăţat de către societatea în care am trăit, să fiu foarte inteligent şi să ştiu foarte multe lucruri intelectuale, să am multe realizări şi împliniri, iar cumva pe la o vreme, destul de tîrziu, am înţeles că sînt puţin cam handicapat din punct de vedere emoţional şi că aceasta este singura inteligenţă care îţi poate oferi pace, o viaţă sănătoasă şi trăită corect. Cînd am realizat această nenorocire, felul în care am fost tras pe sfoară, indus în eroare şi decepţionat, mi-a venit să omor foarte mulţi oameni, cam 100 000 pentru început voiam, doar ca aperitiv. Noroc că n-am putut să mă hotărăsc exact care trebuie exterminat avînd o indecizie foarte intensă în acest aspect, încă avînd şi nişte probleme cu procrastinarea, pînă la urmă am lăsat-o baltă şi m-am apucat să dezvolt inteligenţa asta emoţională şi să-mi pun intelectul la a lucra înspre binele oamenilor şi nu înspre distrugerea lor.
Ceea ce vă urez şi vouă să faceţi, e pe internet, e gratis; citeşti acolo două trei chestii despre emoţii şi sentimente şi faci ceea ce ne-a recomandat Socrate  – să ne cunoaştem pe noi înşine. Nu degeaba au fost acuzat de blasfemie şi executat de către oamenii inteligenţi precum Goering, acum însă, e liber să te documentezi despre cum să te cunoşti pe tine însuţi, nu doar că scapi cu viaţă, dar pe deasupra scapi cu o viaţă mai bună şi mai fericită.